“Când ai să înţelegi vreodată cât de mult te iubesc, ai să te cutremuri, căci vei afla că pot să inventez orice text, doar pentru a ţi-l dărui, că pot să nu mai scriu nimic, tot pentru a-ţi face un dar.
Şi mie mi-este teamă uneori pentru dragostea pe care ţi-o port, îţi datorez atât de mult încât simt cum deseori Lumea stă în loc şi toate cuvintele curg înapoi spre tine. Ca atunci când fluviul stă pe loc şi malurile sunt cele care curg. Nu durează mult! Este o secundă intermediară când nu trebuie să dărâm nimic, ci trebuie doar să deschid ochii să te ascult cum taci. De momentul acesta magic are nevoie un om când iubeşte, iar restul, crede-mă, nu mai are nici o importanţă. Limba în care îţi scriu este o întâmplare care poate fi repovestită ori de câte ori tu ai dori acest lucru. Şi, la urma urmei, la ce bun orice frază scrisă, când toate Cărţile Lumii pot încăpea într-un surâs de-al tău?”
1 comentariu
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
foarte frumos… am citit, am recitit, m am identificat, m am recunoscut in cuvintele adresate demult cuiva…acum pot doar sa zambesc nostalgic si sa regret ca nu mai pot simti cu aceeasi intensitate..oricum, repet, foarte frumos…