Răspund unei teme lansate de Smeagol Jr., cimentând ideea conform căreia Cutia Pandorei a devenit legendară pentru că s-a găsit cineva să o deschidă. Fidelitate şi Infidelitate. Alb sau negru. Bun şi rău. A fi sau a nu fi ?!
Păstrând parametrii antitetici, pentru că definiţia deDex aducea despre fidelitate, hotărât, aleg cealaltă abordare. Infidelitatea înseamnă nestatornicie în dragoste, sentimente şi încălcarea credinţei conjugale.
N-am să caut o explicaţie logică poate şi pentru că una raţională nu există, iar lucrurile inexplicabile sunt o sfidare a inteligenţei. Lipsă de comunicare, nevoia de a fi împreună, refuz inconştient al partenerului. E mai indicat să nu pricepem aspectele astea niciodată. Smeagol are dreptate, tu ai dreptate, Ea are dreptate. Voi aveţi dreptate. Închei conjugarea concluzionând cu aspectul dreptăţii voastre : cel mai trist lucru este sa fii în plus,acolo, unde cândva erai totul.
Infidelitatea ! Există două categorii de oameni. Cei care au făcut-o şi ceilalţi, aceia care nu recunosc asta. Recunosc, dar nu caut cărămida să o lovesc de piept ! Amintirile bântuie şi, ce-i drept, suportăm consecinţele faptelor săvârşite în trecut pentru că nimănui nu îi este dat să nu suporte consecinţele oricărui lucru petrecut sub Soare. Nu e nici un act de bravură, dar nici un eşec sau o dovadă de slăbiciune, ci nimic mai mult decât un pas spre vindecare.
Fidelitatea înseamnă să nu ai mai mulţi parteneri în pat în acelaşi timp, susţin unii şi câteodată chiar au dreptate!
Ce-i infidelitatea ?! Potrivit DESMDV (Dicţionarul Explicativ – Subiectiv al Moravului de Vest), infidelitatea este o combinaţie reuşită între comedie siropoasă şi Divină Comedie, presărată cu elemente tragi – comice…amestecată cu oţără acţiune, umpic dă Science Fiction şi…aspecte de thriller erotic.
Suntem infideli cu toţii, unii înşelăm cu trupul, alţii cu sufletul, alţii cu mintea. Tot aşa cum ştim să iubim, în multe cazuri, doar după tipare.
Impulsul de moment nu l-am înţeles la început, l-am condamnat până în momentul în care i-am căzut pradă, şi l-am executat în lipsa oricărei raţiuni umane. După un verdict situaţional, dacă mi se îngăduie, am înţeles că i se poate întâmpla oricui, indiferent de educaţie sau prejudecăţi şi nu reprezintă nicio crimă împotriva umanităţii sau vreo acţiune cu tentă de genocid. E uman însă şi, deşi mă repet, deopotrivă Divin !
În fiecare Om există câte un înger şi un demon, într-o luptă perpetuă pentru supremaţie, subiect de romane, nu altceva! În fiecare dintre noi zace un sălbatic apt pentru a face lucruri ilegale sau imorale.
Nivelul primar al atracţiei fizice cu precădere, morale sau imorale, se manifestă instinctual, indiferent de variabilele statorniciei! Până unde merge imoralitatea şi de unde începe moralitatea?! Legea Firii va răspunde. Atât una, cât şi cealaltă, începe acolo unde una dintre ele, preferabil cealaltă, nu-şi mai are rostul.
Pot doar să raţionez mai bine sau mai rău, mai alb sau mai negru, imoral sau nu, după caz, din perspectivă personal – generalizantă. Adică eu – Morav’ - bărbat! Sex masculin! Pentru că, din nou, nu poţi vorbi despre Femei atunci când te-ai culcat doar cu păpuşi gonflabile. Mda, sexul. Aproape bărbat, dar nu ridicaţi nici femeile în slăvi, căci vă vor înşela cu îngerii!
Pentru că Dragostea e chimie, sexul fizică, şi în Lumea asta timpul e atât de scurt şi există atât de multe oportunităţi să fii infidel! Aş da dreptate aceluia care susţine că poţi fi credincios unei femei chiar făcându-i mici infidelităţi cu o alta, socotind că reprezintă un mod de a o preţui prin comparaţie! Şi aş mai adăuga că în spatele oricărei pipiţe bune, se află, aproape dezamăgit, un tip care s-a săturat să i-o tragă. Nu amestecaţi dragostea cu sexul, păstraţi inteligent parametrii amintiţi. Ai situaţiei. Ai ipostazei! Barierele apoi, sunt uşor de dedus, se trasează singure.
Boom-ul sexual a căpătat proporţii, ai ajuns să nu mai ai timp să scrii un post sau să bei o cafea caldă. O dictatură a sexualităţii, îmi şopteşte consilierul. Mesajele erotice sunt recepţionate de pretutindeni. Să facem sex, mai curând decât orice altceva, altfel riscăm să ratăm ocazia şi cine ştie la ce imoralităţi ne pretăm mai târziu.
Se exersează concepţia – reproducere, se mimează dragostea (cu aer serios de îndrăgostit!). Am învăţat că ne căutam mereu perechea cu care n-am reuşit niciodată să fim virgini.
Şi, iac-aşa, apare şi primul copil născut dintr-o păpuşă gonflabilă…
2 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
























Personal, n-as numi oportunitati situatile in care poti fii infidel. Arunca o nota mult prea pozitiva asupra infidelitatii.
Mulţi vor arde în Flăcările Iadului!