Campania “FĂ-TE DE RÂS – Hot – hote de Iunie”

        Campania « FĂ-TE DE RÂS » se doreşte a fi o metaforă, o constatare a vieţii, un zâmbet sincer şi larg, un hohot de răs aproape gălăgios, la fel ca acela al românaşului neuronal care ştie că râsul sănătos şi inteligent poate reda starea sufletească a oricărui individ prins în dinamicul cotidian, individ care din când în când se opreşte, zâmbeşte şi este copleşit.

        Campania « FĂ-TE RE RÂS » prezintă simptomele eludării problemelor de bază printr-o terapie a râsului şi înseamnă adoptarea unei neutralităţi neangajate. Ea presupune abandonul oricărui sentiment negativ, a oricărui viciu sau nărav, în favoarea faptului brut, a umorului.

 

Etapa I : HOT – HOTE DE IUNIE

        HOT – HOTE DE IUNIE face parte dintr-un proiect pe termen mediu şi lung, amplu şi complex, al Moravului, iniţiat în scopul îndreptării măcar a unor moravuri din societatea  virtuală sau reală în care activăm fiecare, după bunul plac şi pofta inimii. Pofta de râs a inimii, hazul de necaz şi râsul care îndreaptă moravurile vremii.

        Începând cu 15 iunie şi sfârşind după o lună calendaristică prima etapă a campaniei « FĂ-TE DE RÂS », la 16 iulie 2008, HOT – HOTE DE IUNIE, urmăreşte pe planul maselor virtuale, ceea ce alţii îşi propuneau să urmărească pe plan individual.

        În perioada mai sus menţionată, Moravu` de Vest va publica în fiecare zi câte un mesaj umoristic în ideea de a vă stârni, chiar şi pentru o clipă, un zâmbet sănătos sau un râs gălăgios, după caz şi sensibilităţi!

        De asemenea, sprijinul vostru la acest proiect este fundamental. Astfel că, de la oricare dintre voi şi absolut fără nicio obligaţie, Moravu` aşteaptă emoţionat şi nerăbdător un sprijin – zilnic, se postează în cadrul acestei secţiuni cel mai inteligent şi eficient material (banc, proverb, citat, poze haioase cu voi sau scurte videoclipuri personale, …) pe care voi îl trimiteţi la adresa de e-mail moravudevest@yahoo.com sau îl postaţi drept comentariu.

        Moravu` de Vest, vă mulţumeşte pentru sprijin şi pentru simţul umorului cu care sunteţi înzestrat, trăsătură a inteligenţei individuale.

Niciun comentariu până acum.

nici un comentariu până acum

Comentarii RSS URI identificator TrackBack

Lăsați un comentariu