La închiderea ediţiei, o glumă proastă ruptă din realitate. Poza de grup

 

-          Vrei s-auzi un banc?

-          De ce nu l-ai zis atunci? Poate pica bine…

-          Nicio şansă. Îţi închipui că ăştia nu-s sătui de bancuri?! Ăştia au trăit câte trei vieţi, nu una ş-aia pân’la ceva mai mult de-un sfert.

-          Ce banc?

-          Cu personaje.

-          Bine, bă, că te-o făcut pe tine mă-ta dăştept, al’fel era vai şi amar de curu’ nostru! Cu personaje, ai?!

-          Da, bă, cu personaje, ce eşti aşa recalcitrant?! Ai uitat pastilele?! Personaje, da. D’alea cum tu n-ai să fii niciodată!

-          Donald, Pluto, Daffy…care personaje, ghiaure?! De care?! Băsescu?

-          Pssssst…!!!

-          Ce-i?

-          Fără Băsescu!

-          De ce?

-          Bă, tu parcă trăieşti degeaba. Şi ai făcut şi atâta şcoală. Tot degeaba!

-          Zi bancu’! Ăla cu personaje cum eu n-am să fiu vreodată, mormăi el şoptit.

-          Ţi-l zic, ai răbdare, mai e drum lung.

-          Tu de unde îl ştii?

-          De la mătuş’mea. Aia zurlie, nu-i pe treaba ei. Şi chiar aşa, tare îmi lipseşte acum şi uite că am luat-o atunci de rudă.

-          Mda, bă ţâcă, bine că ai luat-o tu, răspunse el fără convingere.

-          Mă asculţi?

-          Dă-i drumul.

-          Fii atent! Un Marinar, un Psihiatru, un Securist, un Preot Ortodox…

-          Bă, ai grijă ce spui!

-          Fii pe pace! Nu trage concluzii. Ascultă întâi. Deci…Marinar, Psihiatru, Securist, Preot Ortodox…o Dansatoare de Can-Can…

-          Eh, asta-i bună!

-          …un Regizor, Pinguinul Consumator…

-          ?!?!?

-          …trei tineri, unul Filosof, unul Reformat şi unul Fascist…Păpuşa Barbie…

-          Bă, tu eşti bolnav! Păpuşa Barbie?! Ce-i cu ea?

-          Taci şi ascultă! Nu-i nimic. Îi sănătoasă, chiar de, ai să vezi, se plânge mereu. Dar noroc că există printre ei. Reiau. Marinar, Psihiatru, Securist, Preot Ortodox, Dansatoare de Can-Can, Regizor, Pinguin, cei trei Tineri (Filosoful, Reformatul şi Fascistul), Păpuşa Barbie…o Soprană, un Purtător de Cuvânt, un Jurnalist de Moravuri, o Femeie – Miliţian, tot de moravuri…

-          M-ai înnebunit!

-          Două Gemene…cred că aşa li se zice…Omul de Radio, Laboranta, un Preot Dac…

-          Pe ăsta nu l-ai mai spus?

-          Nu. E altceva.

-          Auzi, noi suntem ortodocşi şi daci. La care mergem?

-          Tu te duci dracului dacă nu taci. Tu eşti roman. Mă întrerupi şi uit pe vreunul. Un Marinar, un Psihiatru, un Securist, un Preot Ortodox, o Dansatoare de Can-Can, un Regizor, un Pinguin Consumator, Tinerii trei (Filosof, Reformat şi Fascist), Păpuşa Barbie, Soprana, Purtătorul de Cuvânt, Jurnalistul de Moravuri, Femeia – Miliţian, Gemenele, Laboranta, Omul de Radio şi Preotul Dac.

-          Şi atât?

-          Nu, bă! Mai unul. Unu’ care le ştie pe toate. Se dă că le ştie pe toate!

-          Ah, adică figurant!

-          Un soi de…mda…hai să-i zicem Figurant.

-          Adică-i cel mai dăştept dintre ei!

-          Draci! De când figuranţii-s mai tari decât actorii în rolurile principale?! Ăsta-i de toate câte-un pic şi nimic de fapt.

-          Na, gata? Mai e cineva?

-          Da, Mătuşa!

-          Păi, de asta n-ai zis la început?

-          Aia-i doar o tanti Miţa, bă, nu eşti atent! Asta-i Mam’mare!

-          Bine, bine! Şi, ce-i cu ăştia toţi?

-          Ăştia, ăştiaaa…ăştia-s toţi la un loc!

-          Bă, povestitorule, ăsta-i banc sau carte?!

-          Banc îi! Oamenii nu-s chiar atât de buni, răi, simpatici sau antipatici, proşti sau deştepţi, frustraţi sau nu ca în cărţi. Sunt chiar mai buni, mai răi ş.a.m.d. decât în cărţi.

-          Priceput, Mozart, am înţeles!

-          Mozart a fost compozitor. Goethe îi ălalalt Wolfgang de care vrei tu să zici şi nu îi maşină…povestitor!

-          Bine, măăăăă! Ce facem cu ăştia?

-          Nimic, îi trecem în revistă doar. I-am convocat de prin ţară şi străinătate, care de pe unde e acum. Unii n-or s-ajungă la apel, iar pe alţii nu i-am chemat. E periculos, cât pentru ei, tot atât şi pentru mine.

-          Seinfeld, bă, asta-i o glumă proastă! Mai bine că n-ai zis-o atunci, erau prea toţi şi prea festivi! Nu le-ar fi plăcut. N-ar fi zâmbit nimic, nici măcar din politeţe…şi chiar cu simţul lor…

-          Bunul simţ?

-          Şi ăla! Dar simţul umorului, de ăla zic. Îi gata bancu’?

-          …da.

-          Tare prost!

 

Cei care au ajuns, s-au aliniat în scaunele libere ocupând aceleaşi locuri pe care şedeau dintotdeauna. Personajele încep să se studieze unele pe altele, şoptesc ceva între ele. Unele se recunosc, altele se bănuiesc. „Şi acum?”, rupe tăcerea Securistul care are vreo două sute de ani. Tânărul Filosof, deja îmbătrânit, izbucneşte într-un râs răutăcios: „Mai are cineva ceva de comentat?”.

Lângă geam, pe cel mai rezistent dintre scaune, singurul care a rezistat după multe războaie şi încă e teafăr, stă arogant Figurantul: „Voi nu existaţi, sunteţi inventaţi! Doar o glumă proastă, nimic mai mult!”. „Iar are o criză de personalitate puştiul…”, şopteşte Psihiatrul uitându-se spre Păpuşa Barbie care îşi dă ochii peste cap. Gemenele se umflă de râs şi roşesc. „Zău, aşa?!”, i-o întoarce Regizorul scuturându-se după o tuse înecăcioasă de la ţigările lui proaste: „că tu eşti tare real, cu masca aia a ta!”.

Între timp, pe aceeaşi uşă pe care au intrat toţi, îşi face apariţia, la fel ca în prima zi, Instalatorul. Nu mai e instalator, acum e Administrator. Unii par furioşi, alţii amuzaţi, puţini sunt apatici. O parte n-au mai venit. Sunt morţi sau nu le mai pasă.

Marinarul vorbeşte într-una, încă mai are de povestit. Ziaristul de Moravuri şi Preotul Dac dau aprobator, amândoi, din cap. Semn că-l înţeleg. Fascistul îi explică Femeii – Miliţian ceva despre Preotul Ortodox care nici acum nu vorbeşte cu celălalte personaje. La fel de tăcut şi cu privirea-ntunecată, ca un Hristos între Iude.

Soprana pune întrebări mereu, unele proaste, altele doar întrebări cu o octavă mai sus, pe un ton ridicat şi…repejor. Omul de Radio pare sătul de răspunsuri după matinal, dar se distrează. Pinguinul nu e încă hotărât lângă cine să se aşeze. Ar sta lângă toţi, mai ales lângă Dansatoarea de Can-Can, dar ea nu mai ştie limba. Purtătorul de Cuvânt anunţă ceva: „Vine Mătuşa!”.

Laboranta se grăbeşte să se aşeze şi îşi aranjează cârlionţii. Mătuşa intră în peisaj şi începe să povestească. Totul. De atunci încoace. Aceeaşi poveste, pe care toţi o ştiu deja. E neschimbată. Femeia asta nu îmbătrâneşte!

Figurantul, obraznic, din ultima bancă de lângă geam, comentează: „ Bă, da’ pentru aşa ceva am venit?! Când drac’ terminaţi cu astea?”.

Mătuşa îl aude. Toţi îşi întorc privirile spre Figurant, pregătiţi să urmărească reacţia lui la replica Mătuşii. Mătuşa îl ia tare: „Ce să terminaţi, mă, deşteptule?! Ce sunteţi voi?! Lucrări de disertaţie?!”.

Toţi râd ca după o glumă bună. Nu se întâmplă nimic. Totul ar putea fi şi pare o metaforă, dar o metaforă potrivită nu există, ci doar o înşiruire domestică de cuvinte demodate, de personaje. Plăcute! Interesante! O glumă proastă poate pentru cei care doar nu vor s-o guste, dar şi glumele proaste sunt rupte din realitate. Nişte poze din viaţa reală. Poze de grup! Şi ce Grup!

 

O plecăciune şi toate glumele proaste să Ni se împlinească! Tuturor, Vă mulţumesc!

 

Notă: Personajele prezente în această carte sunt fictive, dar întâmplările lor nu sunt ficţiuni, ci sunt reale. Cel puţin aşa mi le amintesc eu. Dacă totul e ficţiune, aflaţi că personajele imaginate sau imaginare sunt la fel de importante în vieţile noastre şi atunci, toată povestea se apropie primejdios de realitate!

 

3 Comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack