Un Euro mai puţin. „ESPANA IBER ALLES” şi CĂLĂTORIA „DUS” SPRE VIENA. Slogan: Fie ce-o fi, Spania pentru totdeauna!

Ne-am mai sărăcit c-un euro…

Dacă în urmă cu doi ani (şi nu numai), la Cupa Mondială din Germania 2006 a. d. , Romanii au fost cuceritorii Pământului, la Euro 2006, Grecii au fost mai degrabă cei ai spiritului, uluind un continent fotbalistic pe de-a întregul când Conducătorul (căpitanul echipei elene) lor, Theodoris Zagorakis, ridica în mâini deasupra capului său şi a unei echipe ce a spulberat de-a lungul competiţiei eurocontinentale visele oricărui vicios al pariurilor sportiv – fotbalistice, trofeul Henri – Delaunay!

Au trecut doi ani de la cea mai celebră lovitură de cap din istoria fotbalului (cea a lui Zidane în pieptul de gladiator al lui Materazzi, la Cupa Mondială 2006) şi patru de la „accidentul” grec.

Euro-elenii au dominat de la cap la coadă Portugalia, la propriu şi figurat. Astăzi si deja ieri, urmaşii conchistadorilor spanioli, aceiaşi care au descoperit Porcuşorul de Guineea şi beneficiau de pe urma mercantilismului cu metale preţioase, au învins acelaşi continent preluând trofeul mai sus amintit din vitrina grecilor spre a-l păstra vreme de 4 ani.

După fiecare eveniment, oricare dintre cele deja menţionate, a urmat momentul concluziilor, al analizei, al faptelor consumate. Bilanţul este o gimnastică a raţiunii. Urmăreşte să reducă o secvenţă de viaţă (aici, viaţă fotbalistică) la două sau trei legi care se constituie în…principii ordonatoare. Mii de specialişti, experţi, consultanţi, cronicari virili sau doar spectatori ai fenomenului se înghesuie să demonstreze o teorie sau alta. Fiecare după criteriul său explicativ. Şi cât entuziasm să auzi cum toarce Marele Creier Colectiv activat de orice competiţie internaţională de gen!

Urmând exemplul, şutând cu „şiretul” în aroganţa personală şi pasând din călcâi o teorie mai mult decât o imagine, afirm, stăpân măcar pe conştiinţa personală, că ultimul Euro a cimentat, bătătorind undeva în trecutul glorios, ideea că marile sisteme defensive (de apărare, chiar şi în fotbal) italieneşti, franţuzeşti sau altele la fel de nobile, pot fi înfrânte de viteză şi surpinderea adversarului cu virtuozitate tehnică, ambiţie şi prin sufocarea lui cu joc modern şi fără loc de greşeală. Un fantastic edificiu conceptual, clădit din teama unei stări de fapt. Un soi de contra – putere ezoterică ce exprimă cu voce tare dar nu în termeni violenţi faptul că istoria acestui tip de competiţie nu este o urmare a hazardului intermediat de un nebun. O teză lesne de ilustrat prin fotbalul practicat (arătat sau demonstrat altora!) şi dramaturgia imponderabilului.

Spaniolii au alergat „en fanfare” de-a lungul Euroului din Austria şi Elveţia, magnifici de la început la sfârşit, tehnici şi inventivi. Un Euro modern, ce încoronează o echipă imaginii lui!

La Roja învinge Mannschaftul în finala Euro 2008 de la Viena căştigând al doilea titlu european din istoria modernă. În minutul 33, „El Nino” Torres e mai rapid decât toate fulgere panzerelor adunate şi, aproape ca o catastrofă naturală, nu iartă nicio greşeală, pedepsind nemţii să privească de pe gazon momentul final de glorie vienez!

Am spus-o cu ceva timp virtual în urmă, de-ar fi să enumăr câteva preferinţe referitor la vreo echipă câştigătoare, aş alege Italia, Franţa, Portugalia, Olanda şi doar printre ultimele, Spania! Spania a câştigat astă dată, lăsându-ne c-un Euro mai puţin de trăit! Ce?! Dacă ne-am socoti „amereul” în Euro?!

 

Notă: La întrebarea lunii IUNIE („Care echipă va câştiga Euro 2008?”), preferinţele activiştilor de chestionar au fost după cum urmează:

-          Italia – 3 voturi (30%);

-          Germania – 2 voturi (20%);

-          Portugalia – 2 voturi (20%);

-          Spania – 0 voturi

-       altele – 3 voturi (30%), din care 1 pentru Rusia, unul Olanda şi un 10 procente pentru o necunoscută (nespecificată!), cel care a ales, a făcut-o presimţind ceva;

-          total voturi: 10;

4 Comentarii

  1. rata te iubimmmmmmmmmmmmm

  2. nu sunt sigur, ca un turneu final ar trebui sa arate cum vrea Platini cu 24 ce echipe, ar strica fotbalul, dar ar trebui ca totusi echipe ca si italia, franta, olanda si romania sa nu se intreaca inca din grupele turneului, deoarece am vazut o romanie, care parca dorea sa treaca de grupe cu 3 puncte din 3 egaluri, si dupa chiar daca nu e frumos sa ne luam de ei, ca au obtinur 2 puncte cu campioana si vice campioana mondiala, au dat-o in cu echipa o echipa care in preliminarile pt euro am reusit sa le furam 4 din cele 6 puncte posibile … ciudat este forbalul, ciudata este si politica care se invarte in jurul lui, sper ca se va gasi un sistem care sa faca ca anumite echipe sa nu reuseasca sa mai mimeze fotbalul …, ca de altfel se vede cine a castigat campionatul, cu cate echipe mari a jucat spania pana sa ajunga in finala? in grupe a spulberat tot, in sfert a dat peste o italie obosita si care de altfel ca si in 94 isi trimite fundasi sa bata panaltirile, se vede ca acest antrenor nu prea are de a face cu fotbalul, sa nu crezi frate Alex ca LIppi va mai face magie ca si acum doi ani cu aceasta echipa imbatranita … si in sfert a jucat cu o rusie parca speriata de ceea ce i sa intamplat in grupe, ca in finala sa dea peste o germanie care pana la semifinala cu Turcia nici ea nu a stiu ceea ce este fotbalul, ceea ce a dus la un moment magic, al mirificului Torres … de aceea este frumos fotbalul, dar acum sa nu li se urce la cap, pt ca nu au avut cu cine sa joace fotbal, o sa ii vedem in preliminari, sa nu aiba soarta grecilor … !!!

  3. @ Admiratorul…: Te repeeeeeeeeeeeţi! Mai schimbă placaaaaaaaa şi scrie cu diacriticeeeee ! :)

  4. @ bygytu: Anvergura oricărui eveniment de acest gen e dificil să o mai repeţi, mă îndoiesc că Spania va avea acelaşi tonus după performanţa de la Euro 2008!


Comentarii RSS URI identificator TrackBack

Lăsați un comentariu