E deja a doua oară când spun asta, în consecinţă aş putea socoti că de-acum înainte nu voi mai fi luat în seamă! Am promis să nu mai scriu despre fotbal, făgăduindu-mi să-l păstrez doar pentru mine! M-a dezgustat atât de tare ce s-a întâmplat la Cluj cu numai câteva luni în urmă, încât nu ştiu dacă aş mai reuşi să găsesc cuvintele potrivite! Diferit de cazul viselor, unde doar atmosfera se repetă, nu şi ele, astfel de “greşeli” repetate la infinit ar trebui pedepsite cumva!
Vreme de câteva zile, am încercat să stau departe de ceea ce se întâmplă la Poli Timişoara raţionând că e mai indicat să-mi respect promisiunea deja încălcată în precedent. Să nu scriu despre depunctarea dictată de FIFA, executată cu sânge rece şi cu un argument îndeajuns de bun de Şpriţarul FRF. Am încercat să păstrez temperatura judecăţii potrivită, însă atunci când se întâmplă aici, în Timişoara Mea, nu pot decât să analizez lucrurile la foc mic! Asta în cel mai bun caz!
Mai mult decât de jocul în sine, mi-a plăcut să scriu despre suporteri. Nu despre cei de aiurea, ci despre aceia pe care îi vedem oameni în carne şi oase, cărora le auzeam inepţiile, nu le puteam găsi rădăcina fanatismului, abia le toleram scuipatul atunci când vorbeau, le resimţeam jignirile atunci când afişau şi, de ce nu, chiar scotoceam după motivul prezenţei lor în tribune şi nu aflam nimic! Asta, cu percepţia omului aflat în public. Ce încearcă să vadă, să audă, să simtă, să priceapă, să analizeze şi să-şi spună părerea! Pentru că puţini sunt în stare de aşa ceva.
Ce am creionat mai sus, e partea urâtă, scârboasă, înfricoşătoare, umbrită a fenomenului “ultras“! Dobitoacele care nu văd alt scop la un eveniment sportiv decât un motiv în plus să scuipe seminţe, să-şi înece damful în alcool, să jignească sportivii, să facă glume fără perdea ce conjugal nu le-ar fi tolerate! Ăia care nu înţeleg nimic din ce se petrece în jurul lor. Aceia care abia aşteaptă să se ia la tăvăleală cu forţele de ordine, încăpăţânându-se să creadă că, măcar o singură dată, vor avea ceva de câştigat dacă tot sunt mai puternici! Mai mulţi. Mai proşti!
I-am urmărit cu interes şi apreciere pe ceilalţi. “I-am lăudat întotdeauna pentru trăinicia sentimentelor pe care le nutresc pentru Poli a lor. Le-am tolerat agitaţia tipică pentru Oraşul – bastion, mica Lumină din oceanul de întuneric. Le-am împărtăşit entuziasmul ce se transforma în avalanşă când echipa marca un gol, le-am lăudat şi le-am strigat în toate cele patru zări, fairplay-ul, devotamentul şi atitudinea civilizată. Au transformat Păltinişanul, nu o dată, într-un vulcan neîncăpător. L-au făcut să vibreze! Au făcut valuri chiar şi când echipa pierdea. O explozie de civilizaţie şi de bun-gust. Au realizat coregrafii de vis şi imnuri de stadion care au fost preluate de fel de fel de transmisiuni naţional-populare sau chiar de anumite propagande electorale. M-au făcut să fiu mândru şi onorat că suntem din acelaşi oraş, că am ocazia să îi pot vedea, auzi şi simţi.
…stadionul parcă aştepta spectacolul, emoţia, ineditul. Acelaşi spectacol pe care îl trăieşte, de fiecare dată, cu simplitate şi fericire. Cu patimă şi dăruire. Publicul cântă. Se aude primul fluier al arbitrului. Meciul începe. Publicul cântă. Un adversar se accidentează. Echipa gazdă dă mingea în afara terenului. Publicul aplaudă. Un jucător de la Poli este eliminat. Oaspeţii deschid scorul. Publicul cântă şi îşi încurajează favoriţii. Oamenii din tribună continuă să spere. Poate, dincolo de orice raţiune. Toate inimile pulsează deodată, în acelaşi ritm, cu aceeaşi cadenţă. Oraşul şi stadionul care cunoaşte şi a cunoscut infinite schimbări şi depăşiri de graniţe urma să fie pus la încercare…
(Mingea de pe urmă, Ei au fost Zeii Zilei. Părerea mea…Lumina altora)
…galeria care a primit marele premiu pentru sportivitate! Un fair – play de creator, risipit parcă, lipsit de împotrivire, ca amorţirea unui nerv al voinţei, ca o lacrimă în energie, aproape ca un viciu!
(Mingea de pe urmă, Sindromul unui mare Oraş)
În Provincie e marea pasiune unde, suporterii, în afara faptului că fac parte din galerii, pot să se laude, mai întâi, de faptul că sunt un grup, să trăiască cu pasiune fotbalul, să ţină la vechile valori ca şi onoarea, tradiţia şi fidelitatea.”
Smeagol Jr. mi-a îndreptat atenţia spre Răzvan. I-am citit părerea, l-am contrazis doar pentru felul în care a exprimat o părere ce se dorea elegantă. Îi apreciez atitudinea şi felul de-a spune unele dintre lucruri, isteţimea de a şti când să te opreşti din aberaţii şi să asculţi, politicos şi demn!
Nu voi pricepe niciodată ce i-a determinat pe suporterii Politehnicii din Timişoara să blocheze ieşirea spre Capitală, judecând a fi o apucătură semi-cretină, a unor oameni mânaţi de spiritul turmei. De o patimă prost înţeleasă a echipei pe care o susţin. De un sentiment revoluţionar autohton prin definiţie decembristă de nepriceput pentru majoritatea dintre ei. Le înţeleg însă supărarea, nu şi modul de a manifesta! Ilegal, iraţional, deloc demn pentru trăsăturile Marelui Grup ce le-am enunţat ori de câte ori am gândit potrivit şi de cuviinţă. Îmi doresc să priceapă suficient de repede că marile nedreptăţi stau scrijelite adânc pe zidurile închisorii, că nu acesta e modul în care noi, timişorenii, trebuie să protestăm!
Iancu de Timişoara a greşit frecvent, greşeşte în continuare că se încăpăţânează să nu respecte o autoritate, Mamă a tuturor Compromisurilor, mai puternică decât el! Se adăposteşte în spatele protestului unor oameni ce iubesc, trăiesc (alteori greşesc!) fotbalul bănăţean! Îşi demonstrează încă o dată apucăturile de afacerist în fotbal, semnul preţuirii faţă de suporterii care au fost în orice ipostază, mereu, aproape de echipa de pe Bega. Aruncă cu jigniri, emite abureli onorabile şi încurajează atitudini onorante şi eroice! Pentru Domnul Iancu, Poli este doar o afacere din care iese când vrea şi o continuă cât vrea! Pentru Timişoara şi suporteri, Poli este mult mai mult! Omul Ultimatumului ne-a obişnuit şi în trecut cu astfel de ieşiri spectaculare, însă astă dată Regia şi Scenografia Federaţiei Române de Fotbal nu îi va da câştig de cauză. Pentru că asta au încercat mereu! Şi, într-un final, au reuşit sprijiniţi de o instanţă internaţională care e mult prea în necunoştiinţă de cauză, dar care are, la rându-i, legile ei! Legi ce trebuie respectate! Şi, dacă prin absurd te scotoceşti prin buzunare după mărunţişuri BkP, ai putea să găseşti resursele financiare potrivite să angajezi un batalion de avocaţi care să atace juridic deciziile prost judecate! Ăsta ar fi, Domnule Iancu, demersul cel mai inteligent! Fără retrogradarea echipei, fără lipsa de respect faţă de toţi cei care au muncit până la Prima Venire a BkP în Oraşul Mare! Pricepeţi, Domnule Iancu?!
Politehnica Timişoara a suferit o mare nedreptate! Politehnica Timişoara a fost jefuită de nişte personaje care mai mult de atât nu ştiu şi nu sunt capabili să facă! Cineva, cu siguranţă, poate mai mult!
SITUAŢIA SE PRETEAZĂ MAI LESNE UNEI DEZBATERI ASUPRA LEGITIMITĂŢII ŞI ARBITRARULUI UNEI JUSTIŢII NEDREPTE! Pe acela care mă va contrazice, îl invit, politicos şi elegant, să-mi explice cum se face că am găsit aceleaşi culori la cluburi diferite! Din aceleaşi ţări sau chiar diferite. Din alte părţi ale Lumii, acolo unde şi noi, la un moment dat, avem ceva şanse să ajungem…
Mergem într-acolo, Timişoara Mea?!
4 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
Problema noastra, a romanilor in general, sta in incapacitatea de a gestiona o anumita stare emotionala provocata de tot felul de decizii. Nu gasim calea normala. Ori sarim ca arsi si ne pierdem cumpatul(suporterii care au blocat drumul), ori stam si ne uitam, fara absolut nicio reactie.
O chestie de apreciat este manifestatia din seara asta. Totul organizat, aprobat, ma astept la un adevarat spectacol de la timisoreni.
Mda… sincer e prima oara cand aud de asta
nu, prietene, calea corecta a fost sa fie prezenti la antrenament de la 4, pe drumuri la 6, in Modern la 8.
un drum national blocat spontan, a atras mai multa atentie decat orice manifestatie parafata si aprobata. semnul ca s-a ajuns la fund.
unii oameni traiesc prin prisma sportului. esti om, esti familistul, esti timisoreanul, si mai esti ceva: suporterul Poli. cand clubul pe care-l iubesti sufera, actionezi, atragi atentia. trairile tale sunt sublimate in marele ocean de trairi ale celorlalti ultrasi cu care te vezi zilnic pe stadion.
legea cand e nedreapta, se incalca. cu constiinta curata. si asta facem noi aici. cred ca o revenire la vechile culori si vechiul nume, ne-ar fi multumit, chiar daca ne-ar fi aruncat in B. pentru ca stiam ca dreptatea este a noastra.
Daimon, permite-mi să te întreb cum îţi sună formulările alea potrivit cărora cele mai mari nedreptăţi sunt scrise pe zidurile închisorii?! Dă-mi voie, mai departe, să-ţi mărturisesc un alt aspect. Aş zice, şi lumea modernă în care pretindem că ne ducem existenţa confirmă asta, că atunci când legea e nedreaptă o ataci cu aceeaşi măsură, pe aceeaşi cale! Crede-mă, ar fi fost infinit mai isteţ! Să zicem cum vrei tu, când e să fie nedreaptă, să o încălcăm…dar atunci suportăm consecinţele, paradoxal poate, aceleiaşi Legi! Nu una naturală, morală, obiectivă, ci una creată de oameni pentru oameni! Pentru că realitatea nu e nici cel mai bun, nici cel mai logic lucru, ci o mlădiere subiectivă ce s-a adaptat unei dorinţe colective. Din alte cercuri şi din varii motive! Doar în cazul ăsta, faptele ulterioare mesajului meu, mi-au dat dreptate! Hai să jucăm sub alte culori, cu un alt nume! Pentru un suporter adevărat contează ce are în suflet, nu la intrarea pe stadion. Cu atât mai mult cu cât situaţia asta, mai devreme sau mai târziu, se va remedia! Ce zici, facem aşa?!