UN STUDENT ÎMPOTRIVA PROF.UNIV.DR. MIHAI GHEORGHE. CAZUL „DOMNUL TRANDAFIR”. Când lu’ Mişu îi tremură mâna şi face pişu pe bocanci

MIHAI C. Gheorghe

Data şi locul naşterii: 1 septembrie 1939, localitatea Sculeni (atestată din 1437!), Iaşi, România.

Mihai C. Gheorghe posedă o licenţă de filosofie (1962) şi o alta de drept (1974) la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Este Doctor în filosofie şi drept.

Activitatea didactică iniţiată în anul 1962 i-a adus abia în anul 2005 gradul de Profesor Universitar. De asemenea, Mihai Georghe a obţinut Ordinul Meritul pentru învăţământ, în grad de cavaler. În calitate de profesor titular, s-a ocupat de disciplinele Teoria Generală a dreptului, Drept public, Teorii şi sisteme de drept, Filosofia dreptului şi Logica şi retorica juridică. Ca profesor asociat, este titularul disciplinelor: Drept constituţional, Istoria dreptului românesc, Sisteme parlamentare europene, Drept administrativ (partea specială), Dreptul comerţului internaţional, Drept vamal.

 

 

Cariera-i profesională abundă de activităţi ştiinţifice din ’62 până în anul 2005, cu diferite participări cu referate ştiinţifice la aproape 200 de sesiuni ştiinţifice locale, naţionale şi internaţionale, aproximativ 150 de articole şi studii în reviste de gen, mai mult de 150 de articole în reviste şi ziare. Este autorul unic a 12 cărţi şi are în palmares în jur de 20 de participări în edituri centrale. Dintre lucrările considerate reprezentative se poate enumera Elemente constructive de argumentare juridică, Introducere în teoria personalităţii în drept, Argumentare şi interpretare în drept, Optima justitia, Retorica tradiţională şi retorici moderne, Fundamentele dreptului, Teoria dreptului.

Printre articolele sau studiile reprezentative publicate după 1995 se pot enumera Explicare a dreptului, “Audiatur et altera pars”, About Principles, Despre principii în drept, Despre natura dreptului şi ştiinţele juridice, Metoda în drept, Revista de drept comercial, Locul ştiinţelor juridice în sistemul dreptului, Antinomii ale limbajului juridic, Contributii la analiza surselor dreptului subiectiv, Asupra unor antinomii din Teoria dreptului, Cu privire la structura logico-juridică a normei juridice, A Contribution of Objectiv Law.

Mihai Gheorghe este membru în asociaţii profesionale, ştiinţifice, comitete de redacţie, unde statutul Dumnealui variază de la secretar ştiinţific SCRIFS al Filialei Academiei Române din Iaşi, la cel de secretar ştiinţific SCRIFS al Filialei Academiei Române din Timişoara.

În prezent este director al Centrului de Studii Juridice din Universitatea de Vest din Timişoara, funcţie în care se află din anul 2003. Profesorul Mihai Ghe. este membru al Asociaţiei internaţionale de teoria şi filosofia dreptului, membru al societăţii „Rosmini” (Durham), al asociaţiei „Droit et Société” din Bruxelles, editor-coordonator al revistei de cultură juridică „Dike” (1988-1990), redactor-şef al revistei „Ethos”, redactor-coordonator al revistei „Jurisprudentia”, Timişoara, apoi membru în comitetul de redacţie al aceleiaşi publicaţii. Participarea Domnului M.G. în sfera jurnalistică este dată şi de statutul de membru în Consiliul de conducere al Revistei române de Filosofia dreptului şi filosofie socială.

Profesorul moldoveano-timişorean este membrul Comisiei de drept şi ştiinţe administrative în cadrul CNEEA din anul 2000, expert evaluator (cu dosar din iulie 2004) în CNCSIS la Teoria dreptului, Drept Constituţional comparat şi Drept umanitar.

Domnia Sa este Director al Centrului de Studii Juridice din Timişoara (din 2003), membru al Consiliului de conducere al Revistei române de Filosofie a dreptului şi Filosofie socială, Cancelar al Central European Academy of Sciences and Art (1997-2000), profesor asociat la Şcoala de Înalte Studii Europene din Timişoara (din 1999 şi până anul viitor!!!), profesor asociat la Facultatea de ştiinţe economice a Universităţii de stat „Ştefan cel Mare” din Suceava (2001-2003), profesor asociat la secţia de drept din Facultatea de ştiinţe economice a Universităţii de stat „Petru Maior” din Tg. Mureş şi la Facultatea de drept şi ştiinţe sociale a Universităţii de stat „1 Decembrie” din Alba Iulia.

În perioada 1963-2004 a participat la nenumărate conferinţe în ţară şi peste hotare (Copenhaga, Hamilton, Neuchatel, Uppsala etc). (UVT)

 

Moldoveanul Savant-arogant este considerat a fi, datorită titlurilor publicate, o parte din spuma elitelor postsovietice ce, sub fardul noului context geoprofesional contemporan, desluşesc semnele de întrebare ridicate de problemele majore ale domeniului în care activează. Profesorul universitar doctor Moroianu îi apreciază felul de a scrie drept “un dialog pasionant cu marii doctrinari din trecut şi de azi, din ţară şi străinătate”. Bătrânul savant entuziast are tupeul necesar să transforme, într-o viziune unică,  teme comune deosebit de interesante şi complicate, “pe care le dezvoltă uneori de-a dreptul minuţios, cu modestia de a nu decreta că isprava lui e lipsită de unilateralităţi. Acolo unde nu e sigur, străbate cărări bătătorite, acolo unde descoperă posibilităţi de contribuţie teoretică o face curajos” (Emil Moroianu).

                În rest, nu de puţine ori, se comportă ca un despot impertinent suit pe tronul “recunoştiinţelor” asemenea celor enunţate mai sus, afişând aerul de mic burghez oţetit tocmai de vremurile cărora le poartă stigmatul, urmă dezonorantă a unui Sine lipsit de orice apreciere pozitiv-realistă pentru semeni.

Un virus redutabil ce produce efecte distrugătoare, nesănătoase, mascate de nesimţire şi prost obicei. Un morb ce se strecoară în Sinele anonim şi le dăunează acelora ce, accidental, ar trebui să îl ia drept model. În unicitatea-i deja strigată tare şi răspicat reuşeşte să pună bazele unui cult ce se evaporă implacabil, fără agendă şi sătul de orice orizont. Transformă sfidarea adresată învăţăceilor într-o religie personală direcţionată de un cod etic discutabil, de o aroganţă meşteşugită şi ţesută din frustrările adunate probabil de-a lungul demersului personal. Întruchipare a înjurăturii bine ţintite şi a jignirii ce nu ezită o clipă să lovească aproape chirurgical pe oricine intersectează şi nu se încadrează în graţiile socialismului multilateral dezvoltat. Un sictir brutal ce ţinteşte ca prin minune pe oricare dintre aceia care îi ies în cale transformându-i din oameni “de tratament egal” în victimele consacrate şi obligate să ia parte la un spectacol de pâine şi circ gratuite sau, măcar plătite de ei.

Mihai Gheorghe îşi priveşte studenţii cu aerul nobil de erou civilizator ce arborează un soi de lehamite densă, rodul unui prematur blazaj interior. Un obraznic născut, nu făcut după Chipul şi asemănarea colectivului de studenţi pe care ar trebui să-i educe în spirit didactic şi moral. Nu vorbeşte niciodată încet în timpul examenului, mereu răspunde la telefon şi îl înştiinţează pe apelant de situaţia ingrată în care se află, aceea de a duce la bun sfârşit exact îndeletnicirea căreia i-a consacrat întreaga activitate. «Publicul» forţat să asiste, abia dacă izbuteşte să se concentreze la vreun răspuns, în vreme ce bătrânul savant răcneşte în telefon strident şi nu ezită să arunce adjective jignitoare spre martorii involuntari ai convorbirii gălăgioase, corodând fără oprire nervul acustico-vestibular al «amărâţilor», «erori» ale sistemului de Maestru susţinut. Îşi aprinde nestingherit o ţigară, apoi încă una. Tocmai el, ca un exemplu pe viu, îşi bagă bocancii în principiul cu caracter juridic pe care mereu l-a slăvit. E cunoscut, dar nu cunoaşte pe nimeni. Ca în faţa oglinjoarei din basm, împrăştie întrebări semeţe aşteptând orice răspuns care ar putea să-i dea, mai departe, şansa unei jigniri continue la adresa colectivului al cărui Miez este! Un caracter pseudonim al insuficienţei respectului faţă de oamenii la care ar trebui să se raporteze atunci când lucrează cu ei. Dascălul-savant se raportează doar la el afişând semeţ atitudine scârbită şi arogantă faţă de tot ce nu se conformează propriului sistem de «valori», de parcă bunul simţ nu s-ar fi inventat niciodată!

Sistemul care tolerează asemenea modele prost zugrăvite este unul bolnav. Vinovat! La fel ca şi maistorul care a reuşit performanţa de a îmbătrâni degeaba şi va ajunge să iscălească un bilet cu două călătorii doar pentru a se bucura de satsifacţia actului juridic iniţiat.

Reclame

81 comentarii

  1. il cunoasteam amandoi pe acest ilust savant … al universitatii care ne intoxica in sala de examen cu vorbe urate aduse la adresa noastra, tonul cu care vorbeste la telefon … plus sa nu uitam limba romana de care se zice ca ar avea habar, dragi tovarasi cum se exprima un „prieten” comun, acest profesor, chiar uita ca in ziua de 25 decembrie noi romani am omorat un om care ne facea tovarasi? oare de ce a murit acel om, impreuna cu nevasta sa? oare de ce in 1989 la Timisoara, tocmai la Timisoara, a izbucnit acea revolutie sangeroasa?, pentru ca noi cei care am „rasarit” dupa aceea revolutie sa fim numiti la aproape 20 de ani tovarasi din nou de catre acest ilustru savant al societatii? Ai relatat detaliat tot ceea ce sa intamplat la acel mizerabil exxamen … imi pare rau ca dupa un an de „civilizatie” sa ma intorc in aceasta „cocina” stiu ca poate sunt brutal … dar acesta capusa a societatii ma face sa imi para rau … tu banuiesc ca stii la ce ma refer … fratioare … oricum acest om demonstreaza, daca mai era nevoie de ce moldoveni sunt unde sunt in societate si de ce se intampla atatea necazuri pe la ei prin societate.
    PS chiar daca si-a luat casa acolo unde sa facut prima bere din banat, tot moldovean este!!!

  2. Drept public: drept penal, procedura penala, constitututional, admnistrativ. Cam multe materii pentru un om. Oare chiar poate sa le faca fata ?

  3. =)) tare// da poza imi place cel mai mult

  4. foarte plastica descrierea somitatii de Vest!! Imi deruleaza si acum prin fata ochilor, imagini de la examen. Eu am dat examenul in alta data, dar ai dreptate, si atunci a fost sunat, si atunci se plangea ca este cu niste amarati care se chinuie sa scrie corect dar nu reusesc.

  5. Am avut onoarea de a primi cea mai mare notă la examenul pe care l-am dat cu Dânsul. Un 8!!! Binemeritat, zic eu! În anul meu nu se înghesuia nimeni să-i frecventeze cursurile aşa că l-am cunoscut îndeaproape la examen. Exemenul care nu s-a mai ţinut de altfel pentru că eram prea prost pregătiţi. În ciuda tuturor jignirilor adresate eu am tăcut şi-am înghiţit. Avea dreptate, nu mă sinchisisem vreodată să-i calc pe la cursuri, habar nu aveam cum îl cheamă şi nu ştiam câte ţări are Europa. Personal, m-am simţit umilită, pe bună dreptate, eram în al 6-lea an de ştiinţe politice şi habar nu aveam să răspund la ceea ce avea el să întrebe. Adevărat că umilea cu o naturaleţe sâcâitoare, adevărat că eu scăpasem de tirada lui pentru că eram, la fel ca el, cadru didactic. Adevărat că nu am mai auzit p cineva să aducă atâtea invective studenţilor, adevărat că le meritam. Ba mint, mai este un profesor cu care am avut o adevărată bătălie, tot de la Sisec, preda Managenent de nu ştiu care, ei, ăsta din punctul meu de vedere era infect. Nu mai reţin numele lui, i-am dat delete, nu uit însă polemica până la adânci bătrâneţe. Revenind la domnul Mihai, cu umorul lui involuntar, eu l-am clasat la categoria geniu neînţeles, plin de frustrări şi cu eşecuri neasumate. Alcoolul şi ţigările, atât mai are. Mă rog, şi statul la catedră dar nu pot fi supărată pe el, doar mi-e milă. Să ştii că nu-i uşor să recunoşti, mai bine zic să accepţi că ai dat-o în bară. Asta cred eu despre el, că avea să fie un Om Mare dar undeva pe drum s-a ratat.

  6. Este un Om Mare, iar „ratarea” despre care se vorbeşte, adusă în discuţie de un cadru didactic poate este doar o neputinţă proprie de a recunoaşte că unii nici măcar nu pot să citească ce a putut scrie un asemenea profesor. Ne grăbim să-i judecăm pe alţii, dar ce ne îndreptăţeşte s-o facem? Doar propriile noastre frustrări, sau un examen picat nu ne dă acest drept. Trebuie mai întâi să ne ridicăm la înălţimea unor fapte care să ne recomande să facem asemenea critici. Cei care îl cunosc cu adevărat şi care au înţeles strădania scrierilor sale atât de uşor criticate de către cei de faţă, au alte păreri. Da, felul de a scrie al profesorului Mihai Gheorghe este cu adevărat “un dialog pasionant cu marii doctrinari din trecut şi de azi, din ţară şi străinătate”. Şi poate că acest lucru ar trebui să fie suficient !

  7. Respectabilă Adriana, se prea poate să nu fi înţeles demersul ca un tot unitar şi să-l judeci pe bucăţi „neaglutinate”. Chiar şi astfel, ipostazele enunţate reprezintă un adevăr valabil, verificabil, trăit! Astfel, îmi acord din oficiu dreptul de a-mi rezuma răspunsul la atât: niciodată, nicăieri în Lumea noastră, bunul simţ şi respectul faţă de orice fel de semeni nu poate fi înlocuit de scrieri măreţe! Ai reuşit să înţelegi NIMIC!

  8. Si eu il cunosc personal pe dl.profesor Mihai Gheorghe, si sincer m-au intristat comentarile voastre rautacioase, conferindu-mi totodata impresia ca nu vorbim despre aceasi persoana. Este intradevar un ilustru savant, un om de carte, care si-a dedicat toata viata studiului si cercetarii necontenite intr-un domeniu in care nu multi se incumeta, cel al teoriei generale a dreptului. In general studentii au doar pretentia sa li se recunoasca drepturile,si sa fie tratati cu respect, dar obligatiile corelative, unde le lasam?! Oare cum poate fi catalogata atitudinea studentului care se prezinta la examenul d-lui profesor Mihai „pregatit” doar cu pretentia de a-l trece. Cum puteti crede ca un om de talia dumnealui ar putea inchide ochii la atitudinile voastre nepasatoare. Mi-a fost si mie profesor, dar m-a tratat cu multa consideratie si cu obiectivitate. Niciodata nu mi-a rostit o vorba jignitoare si chiar „mustruluiala” a fost decenta si indreptatita. Concluzionand, dl.profesor Mihai este judecat gresit, si din pacate nu multi dintre cei care-l cunosc cu adevarat ajung sa citeasca aceste comentarii findca am covigerea ca numarul celor care ii poarta o deosebita recunostiinta si vor sa faca public acest lucru e superior carcotasilor care se grabesc sa-l catalogheze in functie de superficialele lor criterii… Pacat… si asta e unul din defectele romanilor: sa aruncam cu noroi in valori ca apoi sa le revendicam, prea tarziu din pacate, cand au deja recunoastere internationala, si dl.profesor o are demult, iar comentarile voastre sunt asadar de prisos. Nadajduiesc ca nu le va citi!

  9. Claudia dragă, doar cei limitaţi generalizează, cu asta ai dreptate! 😉 Recitiţi amândouă materialul de mai sus şi, cu puţin noroc, aproape că s-ar putea să pricepeţi unde e problema…aproape că s-ar putea…

  10. Care amandoua, ca nu doar doua comentarii au au fost inserate aici?

  11. Am avut deosebita placere de a-l cunoaste pe dl profesor Gheorghe Mihai. Este omul si profesorul de la care ai foarte multe de invatat, are stil, un deosebit talent pedagogic si o cultura extraordinar de vasta, dovada fiind in acest sens toate lucrarile publicate si sustinute, remarcabile prin originalitate si inovatie; a caror consultare ar schimba cu siguranta optica celor care au adus asemenea critici. In privinta relatiei profesor – student pe care am cunoscut-o din relatarile colegilor pot sa spun ca nu regasesc jgnirile, sau cuvintele rautacioase descrise de cei de mai sus. Aceasta relatie s-a desfasurat intr-un cadru academic si a avut ca obiect transmiterea de cunostinte uneori chiar prin exemple hazlii, ce au facut deliciul studentilor.

  12. Interpretati titlul unei carti, mai desteptilor, „Filosofia dreptului. O perspectivă renautiană” si cand reusiti sa scrieti macar doua cuvinte, atunci sa comentati de unul care a scris o carte intreaga.

  13. Mai voi aia care va faceti referatele cu copy- paste; picati examenele sau treceti cu 5; mai intrebati-i si pe cei care mai trec pe la scoala si mai invata, ce parere au despre un prof care chiar stie despre ce vorbeste, cum e dl Mihai.

  14. IQ fratilor, asta e problema voastra!!!!!!!!!! Daca n-ar fi asa de aproape de 0 viata voastra ar fi mai frumoasa.

  15. Capacitatile tale de a crea un astfel de comentariu cu cuvinte pompoase ar trebui folosit pentru a ceva frumos, nu pentru a distruge reputatia unei persoane la al carei nivel oricum nu te vei ridica. Cu toate atitudinile d-lui profesor pe care te-ai straduit atata sa le comentezi, el nu s-ar fi coborat nicioadata la nivelul tau. Asta face diferenta!!!!

  16. Vă înghesuiţi la acelaşi IP pentru a nu înţelege niciunul dintre „voi” că nimeni nu pune la îndoială pregătirea Dascălului, ci atitudinea…compromiţătoare tocmai pentru absolut tot ce regăsiţi enumerat în prima parte a materialului! Aia de început…da! Cam cât de prostănac trebuie să fii şi cam câte frustrări te pot încerca când comentezi despre ceva la care nu ai participat?! E simplu, stimabil IP, ai reuşit să te culci cu păpuşi gonflabile şi să explici cum e dragostea cu o femeie!

  17. Dar atitudinea ta, stimabile? Daca ai frustrari si probleme probabil ca cea mai sigura cale este sa te tratezi la un specialist. Oricum felicitari ca ai trecut prin toate etapele unei vieti sexuale mai mult sau mai putin reusite (e grea calea maturizarii ), de vreme ce ne poti explica cum e cu papusile gonflabile si cu femeile. Scumpi

  18. Dincolo de cuvinte, Brindusa, ai putea regăsi semnificaţia lor, mai degrabă decât bucuria unei semantici încă nematurizate! Continui să nu pricepi nimic din acele rânduri, iar eu îmi rezerv din oficiu dreptul de a nu răspunde incoerenţelor. Tocmai spre a folosi timpul în scopul maturizării! Aprecieri umane, subiective, şi respectul cuvenit fiecăruia!

  19. Vorbesti de respectul cuvenit fiecaruia?? Si atunci „Un virus redutabil ce produce efecte distrugătoare, nesănătoase, mascate de nesimţire şi prost obicei. Un morb ce se strecoară în Sinele anonim ..despot impertinent … mic burghez oţetit…intruchipare a înjurăturii bine ţintite şi a jignirii …un sictir brutal ” ti se par cuvinte ale unei persoane care mai are curajul sa spuna ca trebuie sa acordam respect altora? Si mai incerci sa impresionezi lumea prin cuvintele tale filosofice, care…daca citim cu atentie, uneori sunt chiar lipsite de sens si folosite nepotrivit. Astfel, daca imi permiti sa te citez pe tine „îmi acord din oficiu dreptul de a-mi rezuma răspunsul la atât: niciodată, nicăieri în Lumea noastră, bunul simţ şi respectul faţă de orice fel de semeni nu poate fi înlocuit de scrieri măreţe!” Nici macar in cazul tau.

  20. Ramona, comparaţia, deşi măgulitoare în străfundurile ei, e de prisos! Nici măcar eu nu aş putea şi nici că mi-aş dori să existe. Repet, capodoperele, oricare ar fi ele, pregătirea şi devotamentul faţă de demersul personal, nu pot înlocui bunul simţ! Stimabili fraţi ai revoltei, vă reamintesc faptul că încă intenţionez a scrie argumentat, iar rândurile ce vă intrigă pot fi oricând probate în realitate! Fără îndoială, asemenea contraargumentelor Dumneavoastră. În plus, Ramona, nici culorile ai zice că nu se potrivesc, nu-i aşa?!

  21. Se pare ca am avut dreptate, din ce in ce mai multi oameni recunosc valoarea d-lui prof. Mihai. Draga Mac-Mac esti in minoritate sau mi se pare? Nu, sigur nu mi se pare..

  22. Eu banuiesc ca cei care il desconsidera pe d-nul. prof. Mihai nu au inteles niciodata ce transmitea el. Degeaba spuneti ca nu are tac sau stil in predare, dar eu cred ca el stie exact cand sa faca o pauza, o paranteza sau o gluma(chiar daca e putin ironica relaxeaza auditoriul). Poate ar trebui sa mergeti la doua cursuri si sa il ASCULTATI , incercand sa intelegeti nu sa va jucati pe telefon sau sa faceti poze pt hi5:)).

  23. :)) fratilor, de ce va luati de saracul Mac Mac? are el vre-o vina ca profesorul asta e retardat, scuze am folosit un cuvant cam dur, dar de altfel i se cam potriveste, deoarece un cadru didactic, cum se crede, ar trebui sa se impuna in fata studentilor, nu prin remarci idioate aduse la adresa studentilor, voi va dati seama ceea ce ziceti?! daca nu ati facut parte din examenul la care se refera, va rog sa va tineti gurita!!! pentru ca nu ii se va da dreptul unui „cadru didactic” sa faca cu ou si otet, un student, care de altfel il si plateste … asta e ideea oameni buni, dar de fapt in ilustra voastra minte, comunista … un om nu mai are dreptul sa scrie ce il doare, cum spuneau comunisti, daca nu esti cu noi esti impotriva noastra!!! oare de ce … de ce nu va ridicati, cei care il sustineti si impotriva sistemului, pe care il aparati, pentru ca ati mers la cursuri nu inseamna ca ati si fost pregatiti pentru acel 8 sau 7 care l-ai luat la examen, imi pare sincer rau ca dupa 10 luni de ERASMUS intr-o tara in care se vrea civilizata, sa vin acasa si sa fiu luat la impins vagoane de un anumit cadru didactic, pentru o simpla diferenta!!! …dar atata timp cat traim in rOMANIA si asta ne ocupa tot timpul de ce ne mai miram ca ne batem pe stadione, ca ne spargem capetele ca ne violam verisoarele …
    TRAIM IN rOMANIA SI ASTA NE OCUPA TOT TIMPUL …. tine-o tot asa fratioare MAC MAC …

  24. Draga bygytu, sincer ma uimeste faptul ca dupa ce ca nu stii sa scrii, (vreo se scrie impreuna iar tineo din sintagma finala tot impreuna se scrie, pentru ca e imperativul de la verbul a tine) ai obtinut o bursa Erasmus?! Sau nu la tine te refereai, ca nu se prea intelege.Cum D-zeu te-ai descurcat tu intr-o limba straina daca nu stii sa scrii corect romaneste?! Si in cazul asta ne judeci, ne faci comunisti si mai mult decat atat ai indrazneala sa deschizi gura cu privire la un ilustru dascal…Mai sa fie…A, si inca ceva, ai impresia ca dascalii sunt platiti din taxele studentilor? Mai informeaza-te pe ici pe colo…

  25. Imi cer scuze pentru dezgustul pe care il traiesc in fata unor postari care il grandilogheaza pe acest ilustru geniu carpatin… dar eu (sunt unul dintre elevii sai din ultimii ani care a avut tupeul sa-l atace de fata cu colegii si…) pe cuvant de onoare ca pot sa-l sicanez si aici.
    Stimabilul autor al acestui articol are o singura racila, provocata de un fapt mult prea cunoscut… lipsa bunului simt in Universitatea de Vest. E frumos si bine ca sa arati ca esti la nivelul la care pretinzi ca esti… ori Mihai G. nu face acest lucru! Sa nu mai dam ocol tufisului ci sa privim de aproape bestia care se ascunde in intuneric…
    Nu cred ca autorul are motive sau dovezi care sa-i provoace o dorinta nebuna de a ataca profesional un autor atat de prolific… dar cred ca are multi martori care pot jura ca s-au simtit atacati direct de tiradele mirosind a tutun si alcool venite ex catedra… Si eu sunt unul dintre ei.
    Eu spre deosebire de altii sunt plecat de acasa de la 14 ani asa ca am invatat ca trebuie sa-mi iau singur apararea in orice situatie as ateriza s-au as fi tarat. Asa ca in momentul in care stimabilul profesor universitar M.G. a intrecut masura am raspuns afrontului.
    Lasand smerenia crestina deoparte… eu citesc de la 4 ani, mi-au publicat prima poezie scrisa in limba franceza la 12 ani, primul articol la 16 ani… vorbesc, citesc, scriu si inteleg la nivel mediu vre-o 3 limbi straine si vre-o doua clasice… muncesc ca sa-mi castig painea de ceva ani dar incerc sa ma mentin mereu aproape de studiu si de salile de curs… poate ca am material scris pentru 3 carti dar nu am fonduri pentru a le publica… mai vreti? Ce are el si eu nu am la 25 de ani? Sau mai corect ce am eu la 25 de ani si el nu are? Eu tind sa cred ca am bun-simt nelimitat (daca nu ar fi anonimatul de aici nu m-as „da mare” cu ce am realizat prin sudoare si ore nelimitate de lectura si munca) si nu injosesc pe nimeni care are mai putin noroc sau care are mai putina carte decat mine…
    E josnic un om care se ascunde in spatele unor scrieri si a unor realizari profesionale facute pe barba partidului comunist si mai apoi pe barba masoneriei… uitand ca este OM si ca are obligatia de a fi „sociabil”.
    Pentru acei care i-au luat partea profesului sictirit fara a intelege demersul acestui articol am doar un singur mesaj… ar fi vremea sa va scoateti limbile dintre colinele dorsale ale ilustrului si sa puneti mana pe Biblie! E cartea care s-ar putea sa va schimbe viata sau macar sa va menajeze limba …

  26. Pentru Claudia care se intrece cu gluma…
    Sa fim seriosi draga… profii sunt platiti si cu ora (daca nu stiai, afla acum… eu cred ca stiai dar trebuia sa fii malitioasa). Asa sunt unii care pe langa salarul meritat mai au si ore pe care le suplinesc sau pe care le dribleaza din mers. Am un prieten care preda la Psihologie si acum a plecat din tara si care imi marturisea ce mana cereasca sunt orele astea pe care le obtin unii profesori unsi cu tot arsenalul PCR. Vad ca il ataci pe bietul „bygytu”… Are dreptate? Sunteti toti comunisti?
    Eu cred ca sunteti cei care l-au lins si l-au periat pe „ilustrul dascal” pe tot parcursul ascensiunii universitare. Poate de la voi erau bauturile alea care il faceau sa ne „imbete” cu mirosuri… Sau poate voi i-ati lasat impresia ca e genial (fie erati atat de inculti fie erati atat de interesati!!!!) asa cum i s-a grefat gandul asta si lui Ceasca…
    Il apostrofezi pe fostul meu coleg pentru virtualele carente la romana? Afla ca a terminat si liceul si facultatea pe materii economice la care trebuie sa fii matematician nu literat… mai mult si mie-mi place sa gresesc si sa pocesc limba asta pseudo-unicata din cand in cand si sunt filolog… e usor sa te legi de gafele neintentionate ale adversarului atunci cand nu-l poti convinge.

    Da, Bygy a fost plecat peste hotare si de asta e asa inversunat (ca la ei se poate si la noi nu)…

  27. muncesc de ceva ani… muncesc de ceva ani… muncesc de ceva ani…
    Ora pro nobis peccatoribus!

  28. Duduie Ramona imi poti strecura mental numarul dumitale de telefon… o sa ma dau drept clarvazatorul Pop si o sa tastez cifra cu cifra! O sa-ti explic verbal alineat cu alineat scrisu’ lu’ nea Mac-Mac (poate sorbind o cafea sxau gustand o maslina). Parol!
    Octa traieste-ti stigmatul anilor de scoala facuta la zi in alta parte… nu ma impresionezi! Cand eu si Mac-Mac aveam 14 examene pe sesiune, voi aveati 6 si va plangeati si de alea. Cand eu si Mac-Mac aveam de citit mii de pagini pe an par plaisir sau fortat voi rasfoiati lucrarile luminate ale profesorilor si le scriati „ce vroiau sa citeasca”. Cand noi ne contraziceam profesorii voi ii inaltati in slavi, epigoni comunisti ce va aflati!
    Asa ca ciocu mic si joc de glezne!

  29. De final asa ca sa ne despartim „tovarasci si pretini” am sa recunosc ca nu e frumos din partea noastra sa ne spalam rufele in public. Atitudinea profesorului M.G. trebuie dezbatuta intre 4 ochi cu dansul. Cineva trebuie sa dea dovada de cojones si sa-l abordeze sau sa-l bombardeze in PARTICULAR! Era un profesor bun pana acum cativa ani… ce se intampla acum?

  30. „Puisorilor,
    textul vostru, ala lungul, e plin de obscuritati, confuzii si de calificative veninoase produse de vreo dischinezie biliara acutizata, de trufii necontrolate, de atatea si atatea insatisfactii. Iar comentariile favorabile textului provin tot din gasca voastra. Cunoscand ceva masteranzi de la UVT ne-am informat si am aflat despre ce anume e vorba. Nu despre studentii profului Gheorghe Mihai din UVT, din Iasi, din Resita sau Baia Mare, de pilda, ci – surprise – de cativa masteranzi de la SISEC (Scoala de Inalte Studii Europene…) din cadrul UVT din vara anului 2008, nemultumiti de notele obtinute la disciplina la care ati fost examinati. Vreti nume? Data viitoare vi le dam.
    Enervant pentru voi, susnumitul si-a permis, obraznic, normal, sa va ceara sa dovedeti cunostinte superioare, de SISEC, despre Europa politico-juridica, despre structurile parlamentare europene nationale si supranationale. Or, cum si recunoasteti, frecventa voastra la curs a fost de 5-10%, desi cei mai multi dintre voi nu erati licentiati in drept sau stiinte politice sau sociologie, ci in cu totul alte domenii. Am auzit ca la examen ati plasat Portugalia in nordul european, ati afirmat ca Marea Britanie e republica prezidentiala, ca Romania e republica democrata, ca Parlamentul european e multilateral, ca Europa are in compozitie 54 de state, ca acea Curte Europeana e institutie paramilitara etc.etc Ba chiar ni s-a spus ca o colega de-a voastra s-a aratat profund indignata ca trebuie sa stie asemenea lucruri, ea, masteranda la SISEC!!!.

  31. …Claudia draga, verbul „tine-o”, l-a scris corect, in toate cazurile corect se scrie despartit prin creatima… morestul, anume ca nu-l simpatizeaza pe Gh. Mihai… well, au cu toti aveti dreptul la o opinie…

    P.S. presupun ca stiti ca „Geo”, candideaza la Senatul Romaniei (din partea PRM).

  32. Gheorghe Mihai: „Daca va cunoasteti interesele, votati pe ALCINEVA!!!”

  33. Problema voastră e că şi-a permis să va pice la prima examinare, sa va ironizeze incultura (pe cuvantul meu ca Marea Britanie nu e republica prezidentiala, ca U.E. nu e republica parlamentara, ca Parlamentul UE nu a instituit engleza ca singura limba oficiala, ca Portugalia nu se invecineaza cu Federatia Rusa, etc). Blogul vostru e o prostie, daca nu fapta penala. Raspundeti, de unde ati luat fotografia profului? De unde CV-ul lui, trunchiat si maltratat? Publicarea unei fotografii si a unui CV se fac numai conform legii, cu avizul titularului. Si ce probe aveti sa sustineti alcoolismul si obraznicia lui?
    Gestul vostru, calificabil in termeni juridici si morali, totusi, se explica in lumea pe care o traim, aflata sub ocupatia arogantei pseudovalorilor. Se vede ca nu ati inteles NIMIC din contactul cu proful., textele voastre va arata niste submediocri dominati de ţâfne ridicole, avizi de note maxime, obtinute pe gratis. Daca v-ar fi pupat crestineste ori altfel, totul era OK, nu-i asa? Dupa cum stiti, acest prof. preda de cateva decenii studentimii, de 10 ani la SISEC, si tocmai cativa dintre voi – in iulie 2008 – v-ati gasit sa-l (des)calificati prin cuvinte care arata propria-vă neputinţă. Sfatul meu e, daca aveti voi, marii savanti, bun simt, sa va cereti iertare. Insa, bineinteles, nu va cred in stare, datorita diferentei de statura in care va aflati. Acest blog, prin continutul lui, dezvaluie o anumita stare spirituala, intelectuala in care ne zbatem noi, generatiile de dupa 2000. Nu, nu, masteranzilor de la SISEC al UVT-ului, din sesiunea lui 2008, v-ati aratat sub nivelul miilor de studenti ai profului Gh. Mihai. NU stiinta v-a interesat, ci notele, v-a dominat in chiulul vostru, in lipsa studiului, spaima si orgoliile. In realitate proful s-a dovedit si cu voi acelasi mare dascal, acelasi mare om de stiinta, cum s-a dovedit si cu celelalte mii de studenti si masteranzi, carora le-a deschis Calea.Restul – fumatul, discutiile la celular, amestec de adevar si minciuna, e meschinarie.Chiar ne deranjeaza ca sunteti colegii nostri… de generatie!”

  34. Poate proful va pastreaza lucrarile si ce-ar fi sa-i aratam mizeria voastra de blog, propunandu-i sa vi le publice? V-a ironizat? Nu v-a tratat cu note maxime? Mai tineti minte ce-ati scris si in ce limba ati scris? S-a manifestat arogant si obraznic cu licentiata (licentiatul) care a plasat Portugalia in nordul european? Ei, da! Asta tupeu din partea unui prof.univ.Voi voiati un Marius Chicos Rostogan, nu-i asa? De aici a inceput tevatura. Cum e posibil, v-ati zis, ca niste masteranzi de talia voastra sa nu obtina note de 9 si 10 fara ca examinatorul sa cracneasca? Cum e posibil sa fiti ironizati (nu luati la misto, nu facuti boi, inculti, batjocoritori ai propriilor aspiratii de intelectuali, doamne fereste!)? Ati fost trimisi la biblioteca? Da’ unde voiati sa va trimita? Ceea ce voi ati calificat aroganta a fost de fapt conduita plina de demnitate a unui prof., el, jignit de incultura voastra. Ce voiati? Sa stea drepti in fata inaltelor voastre fete!
    V-a notat cu 3(trei), cu 4(patru), cu 5(cinci)? Pai, fetelor si baietilor, atata ati meritat la examen. Punct. Unde era orizontul vostru de cultura politicojuridica, dupa 17 ani de carte? Fratilor si surorilor, e vorba de 17 ani de carte, nu gluma! Apoi, un examen nu se pregateste rasfoind cateva pagini de notite, repede-repede, cu o zi-doua inainte. Mai ales daca ati stiut ca proful este exigent, nu face concesii, nu-si terfeleste statutul social. Ati auzit voi ca intre miile de studentii de la drept sa se gaseasca revoltati prin bloguri, prin situri, prin articole de presa, prin adrese la Minister, reclamandu-i incultura, lipsa de bun simt, aroganta, obraznicia? Sunteti chiar tampiti de sustineti ca proful e alcoolic? Ori habar nu aveti ce inseamna asta ori voi insiva sunteti alcoolici.
    V-a deranjat ca pretinde altceva de la studenti decat stiere de carte? Nu ati auzit, fiind ca asa ceva nu s-a intamplat. Nu e curios ca doar voi, mari profesionisti sisec-isti de la un examen din anul acesta, bine pregatitii in domeniu, v-ati ofuscat? Nu e curios ca sunteti singurii care ati gasit solutia blogului? Hai, v-ati zis, sa afle Patria ce fel de dascal e proful! Corect ar fi fost sa raportati Patriei si nivelul vostru de pregatire, sa raportati Patriei cum ati dovedit respect pentru disciplina, respect fata de voi insiva prin prezenta la curs, prin participare la dezbateri masteriale, prin studiul cartilor de domeniu. Hai, raportati Patriei cum au stat lucrurile in fapt! Ce-ar fi sa afle proful de blogul vostru si sa procedeze cu lucrarile voastre la fel: pac la ziar!? Daca le are? Sigur ca le are, cum ii sta in obicei sa pastreze asemenea capodopere cativa ani.
    In realitate, problema voastra e ca nu v-a interesat cartea, ci „cartonul”. Si aici cadem de acord: a avut tupeul (obraznicia?) sa va ceara cunostinte la nivelul scolii pe care o urmati(va amintiti ironia din voce: SISEC!), la nivelul pretentiilor pe care le aveti despre voi insiva, licentiatilor! Si, la urma-urmelor, cati sisec-isti au ramas repetenti la disciplina profului, in ultimii zece ani?

  35. Draga domnule Provincialul,
    Subiectul acestui post pe blog a fost d-nul. prof. Mihai Gheorghe, care se pare ca a devenit un subiect foarte controversat. Ca in orice lume democrata ai libertate sa faci orice atat timp cat nu il ‘deranjezi’ pe vecin(asta intr-un limbaj de day to day). Asadar, in primul rand oricine are dreptul la opinie, chiar daca nu este in concordanta cu a voastra(deci nu noi suntem comunistii ci chiar voi care ne ‘atacati’ pentru ca am indraznit sa avem o opinie diferita). In al doilea rand te-ai legat de persoana celor ce au scris si nu de ceea ce au scris ei de fapt, ceea ce e total deplasat. Nu cred ca pe cineva intereseaza cat de greu ai trecut tu prin facultate sau cat de fascinant este trecutul tau( din pacate nu totul se rezuma la tine:)) ).
    In ceea ce ma priveste chiar nu ai nimerit afirmatia pentru ca inca imi traiesc anii de facultate( 2 facultati la zi, 14 examene pe semestru si nu ma plang ba mai mult consider ca le fac fata cu brio;) ).
    „Eu am dreptate, tu nu. Dar pentru libertatea ta de a nu avea dreptate, eu voi lupta până la moarte.”(citat din Winston Churchill)

  36. Octa tata, lasa-ne!
    Voi ati devenit personali cand l-ati aparat pe acest Geniu Carpatin, neiubit de noi studentii tolomaci, fara stiinta de carte, de la SISEC… Stiti ceva, e pierdere de vreme sa va invatam noi care avem ceva coloana vertebrala, cum e cu bunul simt si cu viitorul invatamantului universitar timisorean.
    In ceea ce ma priveste cred ca stiu mai multe la 25 de ani decat stia genialul vostru si cred ca am mai multi ani pe cartea de munca decat avea el la varsta mea…
    Nu vreau sa ma pierd in discutii anoste dar cred ca meritati un raspuns pertinent si nu desprins din alt alcoolic genial si neapreciat de noi muritorii de rand (W.C.).
    Cred ca daca ai fi trait viata pe care am trait-o eu pana acum ai fi invatat macar atat: bunul simt este un element de baza al unui individ implinit psihic si moral!
    Voi puisorilor sunteti toti elevii lui si nu sunteti teacher’s pet doar pentru ca invatati bine… cred ca ii maguliti egoul cu fiecare ocazie care vi se arata.
    Nu vreau sa iau apararea intregului colectiv SISEC, dar pot sa spun de fata cu Dumnezeu ca am intalnit si oameni care pot oricand sa le dea lectii unora dintre profesorii de pe la Vest. Am avut colegi care au niste CV „traite” nu mazgalite si impopotonate…
    Dar nu pot decat sa va urez sa aveti parte de vantul pe care il semanati… pentru ca noi nu am fi sarit ca arsi daca nu ati fi inceput sa hiperbolizati un profesor mediocru care se ascunde sub masca anilor petrecuti in sistem… Vreti nume de profesori geniali care au ce oferi? Vi le pot reda cu placere: Vasile Popovici, Doina Benea, Sebastian Ardelean, Claudiu Ariesan, Constantin Jinga, si multi altii (care nu doar publica si predau ci te si implica in actul predarii… sunt semizeii care mai tin pe rol un caz deja pierdut – invatamantul universitar timisorean).
    Dar in final in lume trebuie sa existe si din cei ce au opinii adverse adevarului… asa ca sustineti-va opinia in continuare… eu o sa ma lupt pentru adevarul meu!

  37. „Floare-o in flori”, as vrea sa aratati lucrarea mea pe blog si la panourile rusinii… pentru ca mi-e rusine ca l-am urat atat de mult pe M.G. in clipele alea in care ne lovea pe toti cu nesimtire fara a deosebi bun de rau. Poate incercuiti si limbajul colorat pe care l-am folosit pe alocuri. La un asa profesor asa foaie de examen…!!!!!!!!!!!

  38. Te rog nu vorbi de studentii de la drept … ca aia dau dreptu’
    Am foarte multi prieteni si absolventi si inca studenti care imi mai povestesc cum sta treaba si pe acolo. Sa fim seriosi! Cine sa se planga de la drept cand saracii au de dat examene scumpe? Mai bine il evita pe M.G. si iau optul cu ciocu mic si capu’ plecat.

    M-am saturat sa va tot dau cu noi si voi… nu-mi place partizanismul! Dar nu puteti sa asemanati situatia de la SISEC din 2008 cu alte facultati… De ce? Pentru ca majoritatea dintre noi au fost plecati cu burse prin strainatati… eu si vre-o doua fete am mai ramas de caruta (cred ca datorita inculturii noastre crase!!!) si am ramas pe la cursuri. Cand s-a vazt’ ca nu e nima important (decat un mapet si cateva familiste convinse!!!) pe la cursuri ne-au cam lasat liberi. Si noi ca patrioti romani si sclavi muncii am ramas pe la munci si prin targsoarele din care provenim… Mai mult la unul dintre ultimele cursuri ale dansului, M.G. l-a luat pe sus pe un coleg ratacit de pe la alte scoli inalte (care gresise clasa) desi cele 15 minute academice nu erau depasite, ocarandu-l in fel si chip. Ma stiam nebun asa ca am evitat sa-l frecventez si nu am vrut nota mare la examen doar am vrut sa evit scandalurile pe care le provoc de obicei…

    Eu nu contam pentru ca oricum nu am fost la cursuri si am scris in dodii la examen… colegii ce au fost peste hotare nu contau … dar cu fetele ce l-au frecventat si au mai si invatat cu saptamani inainte ce a avut de nu le-a respectat?

    Noi eram de umplutura dar cu doamnele si domnisoarele ce-a avut?

  39. „eu citesc de la 4 ani, mi-au publicat prima poezie scrisa in limba franceza la 12 ani, primul articol la 16 ani… vorbesc, citesc, scriu si inteleg la nivel mediu vre-o 3 limbi straine si vre-o doua clasice… muncesc ca sa-mi castig painea de ceva ani dar incerc sa ma mentin mereu aproape de studiu si de salile de curs… poate ca am material scris pentru 3 carti dar nu am fonduri pentru a le publica… mai vreti?”
    „In ceea ce ma priveste cred ca stiu mai multe la 25 de ani decat stia genialul vostru si cred ca am mai multi ani pe cartea de munca decat avea el la varsta mea…”
    Sincer cred ca daca ai fi cantat manele si ti-ai fi scris singur versurile ai fi castigat milioane…nu de alta da asa de capabil esti sa iti expui ‘hauru’ si talentele.

  40. Revenim la inceput… totul se rezuma la bun simt, nu la notare!

    De ce s-a comportat ca un „gilivan”? Daca nu mai suporta invatamantul sa se retraga la mosie sau unde doreste. Nimeni nu-i ofera dreptul de a injosi un semen si cu atat mai mult niste doamne si domnisoare care nu i-au gresit cu nimic. E satul de stupizenia din jur? Sa se alature clubului… sa faca gura ca eu si alti revoltati il sustinem! Nu sa se comporte ca un mojic.

    Sincer cum vi s-au parut textele scrise de mine deunazi? Desi adevarate, prin infatuare v-au determinat sa ma urati sau sa va revansati in scris… Asa ne simteam si noi in prezenta lui. Nu am fost toti de acolo pierduti in tranzitie sau in traducere, unii ne asteptam la mai mult din partea profesorilor de la SISEC… venisem la o noua Mecca – am gasit desertaciune si vanitate!!!!

    Sper spre binele vostru sa-i urmati exemplul academic, nu pe cel moral si social. A+ pentru cunostinte D- la psiho-pedagogie. Ramane un profesor mediocru… desi poate e carturar de seama.

  41. Octa te-ai pierdut fratioare?
    Cred ca as putea sa ma fac manelist la viitorul ideocratic care se cladeste…

  42. Octa asta e treaba cu mine… asta sunt!

  43. Octa eu m-am legat de voi pentru ca voi ati atacat primii… memento: Cand vrei sa te lupti cu noroi pregateste-te sa te murdaresti!

  44. BRÂNDUŞA, n-ai fost acolo, absolut nimic din ceea ce spui nu este adevărat! Ai fi surprinsă să cunoşti nota obţinută de fiecare dintre noi, cei care ne susţinem o părere! ŞI DACĂ PÂNĂ ACUM NU NE-AM FĂCUT ÎNŢELEŞI, îţi reamintesc şi reafirm următorul aspect: MATERIALUL NU PUNE LA ÎNDOIALĂ PREGĂTIREA PROFESORULUI, CI ATITUDINEA CU CARE I-A TRATAT PE ACEIA CARE TREBUIAU SĂ-L ASCULTE ŞI SĂ ÎNVEŢE DE LA EL. Pricepi unde-i problema?! Mă simt oricând în măsură să mă alătur discursului tău, voi păstra însa unii parametrii pe care tu nu îi vei afla vreodată.
    Voi încerca să fiu atât cât se poate de punctual:
    1. “Problema voastră e că şi-a permis să va pice la prima examinare, sa va ironizeze incultura (pe cuvantul meu ca Marea Britanie nu e republica prezidentiala, ca U.E. nu e republica parlamentara, ca Parlamentul UE nu a instituit engleza ca singura limba oficiala, ca Portugalia nu se invecineaza cu Federatia Rusa, etc)” – FOARTE POSIBIL SĂ AVEM ÎN DISCUŢIE LUCRURI ŞI IPOSTAZE FOARTE DIFERITE, POATE CHIAR GENERAŢII…
    2. “Blogul vostru e o prostie, daca nu fapta penala.” – SUPORTUL VIRTUAL PE CARE DUMNEAVOASTRĂ ÎL CRITICAŢI NU REPREZINTĂ O “PROSTIE” COMUNĂ ŞI, ca fapt divers, nu acesta e scopul lui. ACEST BLOG (apropo, Adriana încearcă rogu-te să mai aflii despre răspunderile penale şi apoi rediscutăm situaţia – în cazul în care consideri că nu e îndeajuns de clar promit să pregătesc o suită de articole şi paragrafe care ar putea elucida puţintel anii tăi de studiu aprofundat al Dreptului!) ARE UN SINGUR AUTOR!
    3. “Raspundeti, de unde ati luat fotografia profului? De unde CV-ul lui, trunchiat si maltratat? Publicarea unei fotografii si a unui CV se fac numai conform legii, cu avizul titularului.” – ATÂT FOTOGRAFIA, CÂT ŞI FIŞA PRESONALĂ A PROFESORULUI MIHAI GHEORGHE REPREZINTĂ DOCUMENTE PUBLICE, LA UN CLICK DISTANŢĂ DE ORICE INTERESAT. Poate ar fi indicat să reciteşti cele prezentate în material, astfel ai putea observa că nimic din ceea ce alcătuieşte prima parte nu a fost modificat răutăcios. Apreciez însă entuziasmul cu care îţi valorifici pornirile juridice, într-o zi ai putea să faci meserie din asta! Să reuşeşti să-ţi îndeplineşti visele toate!
    4. PRIMA PARTE A MATERIALULUI FACE REFERIRE LA FAPTE ŞI ÎNTÂMPLĂRI CE POT FI VERIFICATE. VĂ ROG, SEMNALAŢI ORICE ASPECT NECONFORM REALITĂŢII! Şi dacă ai să găseşti vreunul, ai promisiunea mea că îmi voi asuma acest fapt!
    5. Claudia dragă, am făcut şuşu-n nădragi (o picătură, două, ce-i drept!) de teama ameninţării la care mă supui! Promit a-ţi confirma interesul pentru identitatea mea într-un mesaj privat de socoteşti că e cazul! Fără cea mai mică urmă de îndoială, însoţit de respectul şi aprecierea cuvenită pentru interesul şi zvâcnirea stârnite de materialul scris de mine! Nu crezi că ţi-ar fi fost mai la îndemână să scrii la adresa de e-mail şi să ceri detaliile ce te interesau, decât să-ţi pierzi timpul umblând după legende?! Ai cuvântul meu, ar fi putut să te surprindă o grămadă de aspecte şi n-ai mai fi elaborat enormităţi şi banalităţi scormonite prin fantezia personală!
    6. Octa, eşti cumpătat şi apreciez respectul tău faţă de unul dintre drepturile fundamentale. Tu chiar poţi să pricepi la ce mă refer când spun asta, domnişoarele-s prea veninoase! Chiar şi pentru ele!
    7. Propun să nu ajungeţi la jigniri exagerate între Dumneavoastră. Ştiţi di ce?! Apăi tocmai că nu ne cunoaştem între noi! Singurul aspect în comun îl reprezintă subiectul materialului. Opiniile şi abordarea diferă!
    8. Aia cu fapta penală chiar m-a amuzat…de unde reuşeşti să le scoţi chiar aşa?! Eşti o forţa demnă de tot interesul comun!
    9. Revin numaidecât…

  45. http://www.drept.uvt.ro/profesori/gmihai/

  46. Stimate Provinciale, „dudia” Ramona nu are capacitatea de a strecura mental numere de telefon…si chiar daca ar avea, nu cred ar vrea sa discute la telefon cu o persoana care isi permite cu nesimtire sa jigneasca nu doar un profesor , ci pe toti cei care ii iau apararea…sau mai bine zis, pe toti cei care nu sunt de acord cu tine.
    ” ar fi vremea sa va scoateti limbile dintre colinele dorsale ale ilustrului si sa puneti mana pe Biblie! E cartea care s-ar putea sa va schimbe viata sau macar sa va menajeze limba ” Cum iti permiti sa vorbesti asa despre persoane pe care nici nu le cunosti? Afla ca am citit Biblia si poate tocmai de aceea nu imi permit sa vorbesc asa, sa jignesc lumea in halul asta si incerc sa vad in altii doar lucrurile bune,sau sa tac daca nu am nimic bun de zis, chiar si cu riscul de a fi considerata de unii ca tine lingusitoare. Toti putem avea o parere, dar, cum ai zis si tu,(ma bucur ca macar intr-o chestie suntem de aceeasi parere) nu e frumos sa ne spalam rufele in public si ca ar trebui discutat intre 4 ochi cu persoana in cauza.
    Si, daca vrei sa sti, printre acei „teacher’s pet” cum ii numesti tu, sunt si persoane care nu sunt de la Universitatea ta, ci din alt oras, dar au avut ocazia sa il cunoasca pe Dl. Profesor si ,ca prin minune ar spune unii, si-au luat examenul cu nota destul de mare fara a lauda niciodata profesorul pana in momentul de fata si fara a fi jigniti vreodata de el.
    Iti multumesc oricum pentru amabilitatea ta, pentru disponibilitatea de a-mi explica cuvintele lui Mac-mac, dar cred ca nu e nevoie. Nu am terminat eu SISEC-ul, dar reusesc sa inteleg cuvintele minunate ale unui astfel de absolvent(repet…pacat ca va irositi talentul pt asa ceva).

  47. „octa” iubire (am scris intentionat cu caractere mici pseudonimul tau, k asta cred despre realizarile tale) faptul ca citesti de la 4 ani sau ca ti’au publicat prima poezie in franceza la 12, respectiv ca stii x limbe straine e pur si simplu ierelevant…faptul k voi toti sau doar unii din voi ati luat 10 la examenul TGD, e irelevant…sau k la sfarsit de facultate ve’ti avea doar note de 10 si un singur 9 (k si acel ratat de nou asistent, inalt si prest…) imi pare rau sa va zic dar in cel putin 12 ani plus actualmente anii de facultate voi chiar nu ati invatat k in viata notele sunt nesemnificative… de ex. faptul k va veti lua licenta cu 10, nu va va garanta ca sunteti suficient de buni pt a intra la INM… pt k in viata real conteaza si alti factori… in general scoala romaneasca pe multe din voi (k majoritatea sunteti fete) v’a invatat doar sa tociti (adriana de ex.) asta e cruda realitate, scoala romaneasca (nu degeaba nu avem nici o universitate in primele 500 din lume) e deficitara in a pregati un tanar pt viata… la fel si parintii vostri v’au crescut spunand „invata k asa ajungi cineva”… ei cred k pe la varsta asta ati ajuns sa realizati k nu e asa de simplu… in sensul k dak ai doar 10 la examene, in final acestea iti vor asigura „succesul”… e adevarat, sa ai note mari la examene sau licenta reflecta k posedezi anumite cunostinte… dar in viata reala trebuie sa stii sa le si pui in practica, sa te descurci in situatiile care apar… pt k in cele din urma nu iti intretii prietena, sotia sau familia cu diplomele pe care le ai… K dati dovada voi care ii luati apararea lui Mishu’ de o naivitate dezgustatoare… si k sa nu cumva sa nu intelegeti ce vreau sa zic, am sa va zic direct: „faptul k sunteti tocilari si luati 10 la examene, nu inseamna ca ve’ti ajunge cineva in viata, de obicei studentii se rateaza, se plafoneaza intr’un job de nimic… faptul k aveti examenele luate, spre deosebire de cei cu restante, nu inseamna ca voi veti avea vreodata Q7 sau vile… majoritatea nici permise de soferi nu aveti… pt k in cele din urma la asta se reduce totul, la cat castigi, la ce pui familiei pe masa, in ce’ti plimbi prietena sau unde iti petreci vacantele… nu la porcarioarele voastre de poezii sau carti pe care le’ati putea scrie dar nici draq publica… voi traiti cu naivitea care v’a insufletit’o scoala sau familia k pt a reusi in viata e necesar si suficient a invata bine… ” E necesar a stii drept dupa 4 ani de facultate, de nici pe departe nu e suficient…

  48. am citit si de la unii si de la altii. afland ca exista savanti-aroganti, ceea ce presupune ca exista si savanti-nearoganti. Pe un masterand il deranjeaza ca savantul e arogant si atunci ii cere sa fie nearaogant, desi am indoieli ca stie ce inseamna termenul “arogant”. Proful in cauza e savant-arogant.Bun. Nu-i reprosam calitatea de savant, ci aroganta, altfel spus ca ni se infatiseaza ca savant, ceea ce ne deranjeaza. Si atunci adaug ca e moldo-timisorean, ceea ce ar fi lucru rau, caci a fi timisorean e una, iar modovean e alta, adica nu sunt romani ambii, cum ca timisoreanul e fruncea, pe cand moldoveanul e coada. In plus, sugeram ca numitul prof. face parte din spuma elitelor sovietice, insinuand ca vine din spatiul URSS, prostie mai mare ca asta ca nici ca se poate, ci e si nedovedibila. Apoi adaugarea ca e comunist si mason e o idiotenie perfecta, incomentabila. E savant-mason-comunist-arogant-ratat-alcoolic-despot impertinent-otetit-nesimtit-obraznic-virus redutabil-morb strecurat in Sinele anonim!!! Misto! Acestea sunt cateva din trasaturile unui prof.univ. in viziunea a trei-patru masteranzi care si-au luat sarcina sa reprezinte curajos studentimea romana, pe calea anonimatului blogist!!!Semnand sub semnificative pseudonime precum “Mac-mac”.
    Ce inseamna “geoprofesionalism”? Ce inseamna “despot impertinent”? Bai, un despot nu poate manifesta “aer de mic burghez otetit”, caci daca e despot nu are nici o legatura cu micburghezismul. Apoi, expresii precum virus, morb dovedesc subcultura, caci virusul si morbul – nici macar figurat – nu se asociaza. Va atentionez ca nici virusul, nici morbul nu au cum sa fie obraznici, nici nu adreseaza adjective jignitoare. Subscriu total la informarea profului despre acest blog si propunerea ca lucrarile voastre sa fie date pe internet, daca le are si daca vrea. Si din cate stiu le are.
    Cat priveste interventia numitului din blog a lui Cristi Clipa, e chestie penala. De unde stiati de numele “Geo” si de “Cristi’? Apoi, e derutanta informatia ca proful candideaza ca PRM-ist. Nu are legatura cu stutura lui universitara, nici cu virusurile voastre stupide.. Va rog sa raspundeti la obiect si, mai ales, cu dovezi. In caz contrar exista si posibilitatea sa dati cu subsemnatul. Exista o sumedenie de date din scrierile voastre pe blog care sa intre in prevederile codului penal in vigoare, Retineti ca nu sunt ruda cu proful balacarit de voi, dar asteptati-va la surprize neplacute din partea mea, chit ca va socotesc de proasta conditie, de proasta calitate. Mai ca nu-mi vine sa cred ca sunteti licentiati. Iar daca sunteti, mare pacat!

  49. Domnule Clipa, nu cred ca mie imi era adresat postul dumneavostra:)). Nu zic ca nu aveti dreptate dar, daca tot vreti sa va adresati direct ar trebui sa cititi mai bine posturile.

  50. Lasa-l pe Cristi Clipa sa zica ce vrea… eu sunt mandru de realizarile mele si profesionale si culturale (dupa cum banuiesc ca esti si tu Octa) ! Ce-i drept nu am inca Q7, dar mai am sperante ca mi-l voi cumpara din banii mei, nu din banii dati de babaku’.

    Speram ca ce am marturisit sincer (si ce-i drept nervos) despre mine sa va faca sa vedeti ca mai sunt si alti oameni talentati care au si ei asemeni voua sau lui M.G. ascensiuni „personalizate” in viata, au noroc sau poate ghinioane, dar care trebuie neaparat sa aibe Bun Simt pentru a dovedi ca s-au inaltat din mocirla cotidiana… Lasati comentariile inutile de genu celor facute pe seama mea si comentati mai degraba pe seama cazului in sine: Lipsa tactului pedagogic si a bunului simt din invatamantul Timisorean!

  51. Pentru Ramona… ce am scris era scris pe un ton sugubat! Nu cred ca ai avea ce sa vorbesti la telefon cu mine din doua simple motive :
    1. as vorbi doar de munca si te-as plictisi de moarte
    2. n-am mai citit un Cosmopolitan de ani de zile … mi-ar lipsi subiectele de discutie

    Nici eu nu sunt din Timisoara, de aici si numele de Provincialul pe care il folosesc de ani de zile… sunt dintr-un orasel de provincie care nu are nimic de oferit. Tocmai de aceea am venit la Vest ca sa ma scolesc si am dat si acolo peste aceleasi personalitati limitate ascunse dupa zecile de tomuri si dupa nenumaratii ani de predare care le impaneaza CV-ul…

    Ma bucur ca citesti Biblia… Adevarul (despre oameni) ne va face liberi, nu o casa grandioasa si o limuzina de serie limitata! Cu scuzele de rigoare si atunci cand am facut remarca cu Biblia am dat un ton sugubat propozitiilor tocmai pentru a va revolta (lucru care mi-a reusit pe deplin)!

    Daca l-ai cunoscut pe M.G. pe vreme cand preda in Moldova (nu in republica!!!!) poate ca ai beneficiat de faptul ca graiesti moldovineshte cum ii pohta si-o pohtesti ista… (Gluma!!! ;))

  52. Si eu sunt studenta a domnului profesor Gheorghe Mihai si sunt socata de toata prostia pe care o afiseaza cei care il ataca pe acest ilustru profesor. Si eu am dat examene cu el si nu l-am vazut NICIODATA sa fumeze si sa bea ALCOOL in timpul cursurilor sau in examene. Am participat la toate cursurile lui, am lecturat scrierile lui si vreau sa zic doar ca, stiu ce s-a intamplat la examenul acela, si, de fapt ar trebui sa va fie rusine ca nu ati stiut nici macar ce fel de forma de guvernamant este in Romania, voi care sunteti masteranti, si sunteti romani. Ar trebui sa va fie rusine ca nu ati stiut nimic si a fost nevoit sa amane examenul, asta dupa ce unul dintre voi a recunoscut ca nici macar nu a frecventat cursurile. Voi nu ati fost in stare sa invatati 70 de pagini? Si tot voi va revoltati! Si tocmai doamna educatoare,care ar trebui sa fie un exemplu pentru elevi ei…Celalalt care recunoaste ca a fost plecat 14 ani din tara si evident nu si-a dedicat timpul lecturii, si mai zice ca dreptatea ti-o faci singur. Tu asa iti faci dreptate? Injurand de cate ori nu ti se face pe plac ? Nu imi vine sa cred!! Voi nici nu aveti atatia ani impliniti, cati ani a invatat acest profesor. Dupa ce a scris atatea carti si si-a dedicat viata studentilor si lecturii, un om al dreptatii si al justului, a ajuns, la varsta lui, sa fie batjocorit de niste persoane care nu il cunosc si nici nu au nici o dovada ca ceea ce spun este adevarat. In locul vostru mi-ar fi rusine. Mii si mii de studenti au trecut prin mana lui, studenti care au acum distinse functii de judecatori, avocati, notari, procurori… care au luptat si au invatat pentru examene, si multi dintre ei au luat note mici, DAR AU TOT RESPECTUL PENTRU DOMNUL PROFESOR MIHAI GHERGHE. Oricum nu mai are rost discutia, deoarece fiecare v-ati dat arama pe fata si ati recunoscut cat si cum „ATI INVATAT„.TOATA LUMEA STIE CA PENTRU EXAMENELE LUI TREBUIE SA INVETI DACA VREI SA TRECI. ASA CA MAI BINE ATI PUNE BURTA PE CARTE, DACA VRETI SA FITI RESPECTATI, NU SA INJURATI CA LA GURA CORTULUI.

  53. Draga Alina Sinea, iata lista cu notele masteranzilor de la SISEC obtinute in luna iulie 2008:
    Boieriu Catalin – 5
    Brahaita Tuderuta – 7
    Bus Simona – 6
    Getu Crisan – 5
    Groszier Astrid- 5
    Git Oana- 7
    Hreniuc Diana – 6
    Iancu Raluca – 5
    Mircea Miriam – 5
    Muth Lorena – 7
    Negru Roxana – 7
    Neamt Firuca – 5
    Noditi Ioana- 5
    Ochetan Adela – 6
    Paun Monica- 6
    Putan Ioana- 9
    Popa Daniela – 6
    Rata Al. – 7
    Rusu Mirela – 5
    Smultea T – 6
    Sinea Alina – 8
    Vasi Cr. – 6
    Vlaiconi St. – 6
    8 cu nota 5
    8 cu nota 6
    5 cu nota 7
    1 cu nota 8
    1 cu nota 9
    Concluzia: Examenul a respectat piramida docimologica.
    Ma voi interesa cum pot obtine aceste lucrari sa le transcriu pe blog pentru a le face publice. Restul e vorbarie.

  54. Cel sau cea care intra sub pseudonimul `Cristi Clipa` nu este distinsul profesor pe care il cunoastem noi. E altcineva. Asa ca aveti grija, omul acesta ne inseala.

  55. Dumnealui nu este deloc asa.

  56. intervin si eu ca iaca ma bag in discutie, dintr-o intamplare intamplatoare. Din Suceava, posedand dovada de licentiat, lucrurile se vad altminteri. Obiectul aprigaraiei voastre mi-a fost dascal in domeniul contractelor adminsitarive, chestie complicata, altfel. Adica subiect, nu altceva. Ma minuneaza ce ziceti voi, e o chestie marginala, mi se pare. Pe voi, vesticii, nu va intereseaza atata de tare cultura de specialitate, cat lucruri ciudate, cum limbajul, cum postura, cum gestica. Pe studenti ori masteranzi, din cate stiu eu, ar trebui sa ii intereseze ideile ce li se transmit, nu manifestarile didacticului, ca e si el om ca oricare altul. Oleaca de nebunie constat in tevatura asta. Voi va uitati la deget, la frizura, la dictie, nu la ceea ce vi se spune, la adjective, semantica adresativa. Pai, la noi, in Moldova, e altfel. Urmarim ideile, celelalte le lasam deoparte, ba nici nu le bagam in seama. Aveti orgolii incomensurabile!! Mai cititi-l pe Eminescul al nostru, al tuturora, mai cititi-l pe Sadoveanu, pe Lovinescul, pe

  57. intervin si eu ca iaca ma bag in discutie, dintr-o intamplare intamplatoare. Din Suceava, posedand dovada de licentiat, lucrurile se vad altminteri. Obiectul aprigaraiei voastre mi-a fost dascal in domeniul contractelor adminsitarive, chestie complicata, altfel. Adica subiect, nu altceva. Ma minuneaza ce ziceti voi, e o chestie marginala, mi se pare. Pe voi, vesticii, nu va intereseaza atata de tare cultura de specialitate, cat lucruri ciudate, cum limbajul, cum postura, cum gestica. Pe studenti ori masteranzi, din cate stiu eu, ar trebui sa ii intereseze ideile ce li se transmit, nu manifestarile didacticului, ca e si el om ca oricare altul. Oleaca de nebunie constat in tevatura asta. Voi va uitati la deget, la frizura, la dictie, nu la ceea ce vi se spune, la adjective, semantica adresativa. Pai, la noi, in Moldova, e altfel. Urmarim ideile, celelalte le lasam deoparte, ba nici nu le bagam in seama. Aveti orgolii incomensurabile!! Mai cititi-l pe Eminescul al nostru, al tuturora, mai cititi-l pe Sadoveanu, pe Lovinescul, pe Dongorozul, ai nostri, pe Macovei si Zota, de prin partile noastre, ca si obiectul muncii voastre e de pe aici, dar de peste tot. MOldotimisoreanul e roman, bai, fratilor, as zice, ca e greu sa va spun astfel, da va spun, ca si pe noi si pe voi v-a invatat carte, cu toate ale lui. E pacat, vesticilor, sa provocati o asemenea discutie aparent stiintifico-didactica in contextul actual care nu ne serveste. Mai ganditi-va.

  58. Stimate Provincialule, nu, nu l-am cunoscut pe domnul profesor in Moldova, ci undeva mai in centru, unde se graieste ardeleneste. La universitatea noastra au fost muti care l-au apreciat si care i-au admirat caitatile si realizarile, si care nu au avut parte de acele jigniri si lipsa bunului simt despre care amintesc unii, prin urmare ar fi absurd sa fie de acord cu ceea ce ati scris. Nu pot sa neg cele spuse de voi, caci nu am fost acolo , spun doar ca la cursurile la care am participat eu nu au fost astfel de evenimente, si nimic care ar justifica astfel de cuvinte.
    Daca crezi ca trebuie sa citesti Cosmopoitan-ul pentru a putea purta o discutie cu mine, te inseli ( din nou spun sa nu afirmi nimic sigur despre persoane pe care nu le cunosti) pentru ca astfel de reviste nu sunt tocmai genul de „literatura” care sa ma intereseze. Prefer sa imi folosesc timpul citind lucruri mai utile. Mai degraba as prefera subiectul „munca ta” , oricare ar fi aceea, caci sunt sigura ca ar fi mult mai placut decat aceste „certuri” on-line, care sper ca se vor incheia curand.

  59. iarasi dam dovada de neintelegere a geniilor, da aveti mare dreptate, noi cei de la SISEC promotia 2008 ne-am saturat sa ne-o tot luam in cur … de la niste „ilustri”, „savanti”, si acum ne luam de moldoveanul asta, nu a pus nimeni la indoiala cat de destept sau citit este acest profesor; cum spuneam ne meritam soarta, din moment ce incercam sa scoatem in evidenta anumite probleme si voi vedeti doar ceea ce va doare pe voi din acest subiect, imi pare rau ca sa ajuns aici. chiar nu stiu de unde ai aflat tu ca portugalia e in nordul europei, sau daca e dintre colegi nostri acela care a scris asa ceva … asa pot spune si despre tine ca ai spus ca presedintele frantei este sarb … sunt vorbe dulci … dar cum ai reusit sa faci rost de notele noastre, asa ai putea face rost si de lucrarile noastre, da eu sunt unul dintre cei care au luat 5, nu sunt fericit de ceea ce am facut, dar nu de aceea, cum zici tu, ma iau de profesor, am studiat 10 luni in italia, nu e important asta, dar din momentul in care vii acasa si ti se spune ca mai ai de dat diferete, de care nu ai fost anuntat, si ii scri mailuri profesorului, il suni ca sa afli ce trebuie sa pregatesti pentru o diferenta … mi se pare aberant ca domnul sa nu raspunda … dar asta este, li sa facut adrese de mail de la universitate si nu stiu sa le foloseasca, din pacate inca traim in ani 80 cand se descoperea calculaorul in UVT, … imi spui tu ce trebuia sa fac? sa inchiriez un avion si sa il fac sa mearga 24/7 deasupra timisoarei ca sa pot afla? in fine mentalitatea comunista va ramane adanc infinta in oasele noastre de comunistii …imi pare rau ca trebuia sa raman dracului in italia, poate era mai bine nu mai vedeam mizeria zilnica din romania, o tara europeana, nu suntem mai europeni ca si rusi, nu suntem mai europeni ca si chinezii, chiar ne meritam soarta, nu are rost sa ne mai plangem … cum spunea fostul ambasador SUA in rOMANIA, DACA TOLERATI CORUPTIA NU VA MAI PLANGETI, asa ca nu va mai plangeti cand o sa va intalniti si voi cu acest ilustru savant comunist … imi cer scuze de eventualele greseli, cum se sustinea mai sus, asta este, la cat de repede se schimba limba romana, si multumesc colegilor pt sustinere, astept publicarea lucrarilor, daca am at examen la dactilograife si limba romana scris ca la balacaureat … ma bucur ca am terminat cu UVT si imi pare rau de cei care vor veni dupa noi,

  60. Pt. Costica Popa … bunul simt nu are nimic de facut in procesul didactic? De asta vedem directoare care fac avansuri (pe la baluri) elevilor… profesori care abuzeaza sexual eleve ca mai apoi sa le posteze filmarile online… profesori universitari care cer favoruri la troc pentru notele bune!!! Asta e invatamantul care ne trebuie? Astia sunt profesorii care ne trebuie … care desi sunt specialisti pe domeniile lor stau rau la capitolul deontologie profesionala?
    Nu pot sa va raman dator D-le Popa… noi astia vesticii nu ne uitam doar la mimica si la gestica, ne uitam si la materialul predat si la calitatea stiintifica a predarii (unii dintre noi au avut chiar ocazii in care au complectat sau au corectat informatia venita de la catedra)… dar… ce chef ai de predare cand profesorul degaja in jur un aer de lehamite? (unii dintre noi au muncit din greu ca sa ajunga acolo… la SISEC… la masterat) Ce tact pedagogic are cineva care se prezinta la examene cu gand de duca, mirosind ciudat, vorbind strident la telefon, jignind audienta?
    Daca nu acici atunci unde? Daca nu acum atunci cand? De la noi „vesticii” a pornit Decembrie ’89 si tot de la noi vad ca porneste si reforma morala pe toate planurile. Daca nu in contextul actual de criza mondiala atunci cand? Cand domnul profesor va deveni parlamentar? Cand va dezvolta lehamite si fata de colegii manjiti de partid si va merge la sedinte asa cum venea la examenele noastre?
    Sunt colegi carora inca le mai preda si ar fi cazul sa nu se mai intample la fel!!!!!!!!!!
    Cat despre autorii pe care ii tot vehiculati… sunt sau au fost facuti cunoscuti, sunt sau au fost ridicati la ranguri inalte sau (ca in cazul lui Eminescu) au fost maziliti de „fratii” lor care nu sunt cu adevarat nici romani, nici crestini ci MASONI. Am lecturat de la varste fragede Sadoveanu si mai apoi in adolescenta Eminescu, dar ortodoxul convins din mine nu m-a lasat sa ma instrainez de un Voiculescu, un Tutea, un Steinhardt…
    Vreti sa ne ciondanim pe cat de romani suntem noi? Sau pe cat de adevarat romani suntem noi? Pentru ca adevarat roman esti doar cand ai o lecuta de bun simt!!!!!

    Pt.

    Nu sunt de acord cu ce a facut Mac-Mac, adica, nu sunt de acord cu publicizarea acestui gen de polemici. Locul lor ar trebui sa fie in fata unor comisii de onoare ale institutiilor de invatamant. Nu ar trebui sa fie punct de discordie ci ar trebui sa fie nota de atentionare la adresa profesorului respectiv. Dar cred ca un profesor de talia lui M.G. a avut doar de „invatat” citind postarile si pro si contra de aici. Macar pentru asta si Mac-Mac are o bulina alba de la mine! Nu putem noi sa-i desconsideram acestui domn zecii de ani de predare si de cercetare aprofundata, dar putem sa-l atentionam atunci cand ca genul asta de comportament nu se potriveste unui om care dupa atatia ani de munca ar trebui sa fie deasupra tuturor…….

  61. Pt. Emil… cred ca nu stiti nimic din ceea ce inseamna psiho-pedagogie! Daca ati studiat materia imi pare rau ca nu ati retinut esentialul… daca nu ati studiat materia cred ca ar trebui sa faceti rost de cartea „Psihologie Educationala” (Ioan Dragan si Pavel Petroman, ed. Mirton, Timisoara, 2001) si sa incercati sa nu va plictisiti citind cele 500 de pagini de informatii pertinente.

    Cat despre faptul ca M.G. a fost comunist pot sa va spun cu tarie ca toti cei ce nu au avut de suferita de pe urma regimului comunist (vezi „sfintii puscariilor”) au fost comunisti (unii ferventi propagatori, altii prin obedienta de turma) … ori dansul a avut parte de un mediu de munca in care trebuia sa te afirmi macar daca nu si credeai ca esti comunist convins. Din pacate stiu din surse sigure ca dumnealui este Mason si mai ales ca se va implica politic in anii ce urmeaza. Mi-as dori sa fie un mason cu adevarat roman dar luand masoneriile romane de azi la „puricat”… pot doar sa afirm ca va fi un mason frustrat de faptul ca e cel mai destept dintre toti mosuletii aia care au ajuns acolo nu pe stiinta ca dansul. M-as bucura sa se afirme in randurile masoneriei dar tare mi-e teama ca este pozitionat pe undeva pe la extremitatile vizibile si fara putere ale masoneriei, altfel prietenul mason nu ar fi stiut de el.

    D-le Emil sa va citez: „Apoi adaugarea ca e comunist si mason e o idiotenie perfecta, incomentabila.” Raspunsul meu este urmatorul: e o idiotie sa ignori faptul ca partidele socialiste sovietice si partidul comunist roman sau nascut pe fundament masonic. Cititi va rog: „Coruptia marilor puteri. Strategii si minciuni in politica mondiala” (Pedrero, Miguel – ed. Litera International, Bucuresti, 2008) si „Spionaj. Cele mai mari operatiuni de spionaj ale secolului XX” (Volkman, Ernest – ed. RAO, Bucuresti, 2008). Dupa o lectura atenta si linistita, si dupa ce ati verificat unele date prin cartile de istorie pe care le detineti… o sa va pronuntati mai atent data viitoare cand spuneti ca masoneria si comunismul (as spune eu si evreii – b’nai b’rith) nu au nimic in comun. Eu pot sa va arat poze facute de presedintele Iliescu (care era comunist convins) cu delegatii masonice prin anii ’90, pot sa va arat poze de la o numire masonica in care se oricine recunoaste multe notabilitati locale (medici, primar, etc. de undeva din Provincia mea).

    „Mai ca nu-mi vine sa cred ca sunteti licentiati. Iar daca sunteti, mare pacat!”
    Da intr-adevar mare pacat ca suntem licentiati in Romania si nu prin stiu eu ce universitate uriasa de afara. Da… pacat ca am muncit noptile si zilele prin fabrici ca sa pot studia! Pacat ca imi faceam unii profesori de rusine cand stiam mai multe decat ei… Pacat ca iubesc tara asta cum au iubit-o toti ai mei! Pacat ca inca mai lucrez in fabrica cand trebuia sa dau mita si sa va „conduc” pe toti din birourile SRI sau SIE!

    Dar ajunge ca iara imi zice cineva ca ma plang prea mult sau ca trebuia sa ma fac maelist!

  62. Scuze ….. Manelist!

  63. La multi ani draga fratior mac mac … sa ne traiesti bine, nu ca si domn presedinte „sa traiti bine” ci ca si un fratior mic si dragalas ce esti, ai grija de tine ca lupi astia ne vor raul hai sa muscam tare din ei si din toti cei fara coloana vertebrala din tara asta!!!

  64. Apropos! Astazi fiind o zi speciala in viata stimabilului Mac-Mac (aniversarea zilei de nastere) si cum nu-l pot prinde pe mess am decis sa-i urez aici toate cele bune. Asa ca as vrea sa-i transmit un calduros si fratesc „La multi si fericiti ani!” Si sa-i doresc sa aibe parte in viata doar de lucruri bune, de sanatate, fericire si dragoste fara de masura! Sa-i fie cerul mereu senin si vantul sa-i bata din pupa!
    Sa aiba parte de articole incitante si de subiecte mereu noi! Sa nu-i sece pana in calimara si sa nu-i fie uitata rubrica din ziar!

  65. Cred ca toti ne pricepem mai bine sa ii criticam pe altii decat sa ne vedem intai de toate pe noi. Nimeni nu e perfect… CU ATAT MAI PUTIN profu… A fi alcoolic e un defect care un asemenea MODEL nu are voie sa il detina. Alegeri?? Cine crede ca va ajunge senator?? Eu categoric NU :). Putini sunt cei pe care i-am auzit ca il simpatizeaza ca profesor. TGD, dupa mine, e o materie extrem de importanta !! PACAT e ca el nu este capabil sa ne puna bazele dreptului, pe care mai apoi noi sa putem cladi. MULT mai multe am inteles dupa ce am parcurs aceasta frumoasa, dar f grea materie si dupa acel mirific examen. Dupa ce mi-am aflat nota la examen am spus… E CLAR…. AM TRECUT DE TGD, inseamna ca e ca si cum as fi terminat dreptul… Eu cred ca un profesor bun este acela care te face sa il apreciezi ca om, ca profesor, iar prin asta ajungi sa ii iubesti materia chiar daca e extrem de grea. Eu il apreciez pt cat de mult s-a axat pe cultura, dar ca om nu valoreaza mare lucru pt mine. Exista alti profesori pe care ii consider ca fiind adevarate modele de urmat. .Adica oameni in a caror ochi te uiti si vezi ca sunt calzi, si ca nu ascund o rautate de nedescris… Probabil stilul asta al lui are legatura cu tragediile ce s-au petrecut in viata sa, nu stiu… dar asa nu il scuza… Daca si asa se presupune ca la facultate RESPECTUL este mult mai mare decat la liceu, eu chiar mi-as dori sa fim tratati altfel, si nu numai de el. De ce? Pentru ca nici el si nici altii nu s-au nascut gata invatati. TOTI avem de invatat….si NU doar in 4 ani de facultate, ci TOATA viata… si cred ca el mai are multe de invatat ca sa putem spune ca e cu adevarat OM…DEGEABA pare sa aibe o super-relatie cu studentii in filmuletul din fata facultatii, sau ca familia lui e de vis, cand nici nevasta-sa nu e mai departe ca el, sau ca cine stie ce altceva… eu cred ca e DEGEABA… serios… degeaba esti SUPER INTELIGENT, DOXA de carte… cand ai trait degeaba, cand nu esti apreciat, iubit si etc. Nu degeaba se zice k ai parte de ghinioane numai atunci cand esti un om rau..Eh, dar si asta, e doar o parere….
    APROPO…. totusi =)))) de ce e portocala portocalie? :))) eh…grea intrebare… :-j

  66. Prof. Gh. Mihai este un om deosebit. Din pacate oameni asemeni dansului la catedra sunt din ce in ce mai putin. Nu intamplator multi din aceia care au ajuns cum or fi ajuns in invatamant sunt eclipsati de personalitatea titanului din domeniul filosofiei dreptului si incearca sa-l puna intr-un con de umbra, deoarece sunt departe foarte departe de ceea ce inseamna Gheorghe Mihai in teoria dreptului. Numai ca sunt sdi suficienti oameni, care fara a face valuri stiu sa aprecieze si respecta opera creata intr-o viata de om. Felicitari Domnule Profesor si mergeti inainte!

  67. comentati aiurea si mai si vorbiti despre ceva ce e peste puterile voastre.daca nu stii cate tari are europa atunci du-te si invata in loc sa il critici pe domnul profesor.macar spre deosebire de voi el isi vede de problemele lui ,incearca sa puna baza unor mediiocrii care nici nu stiu sa scrie corect in multe cazuri,nimeni nu e perfect asa ca mai scutiti-ne de frustrarile voastre.si daca aveti curaj atunci sa ii spuneti toate astea in fata….sa vorbiti pe la spate e usor…mai ales daca e din cauza ca nu ati trecut examenul

  68. Se pare ca nu are rost sa critici un om pe care unii il urmeaza orbeste. In tara orbilor chiorul e rege… asa ca nu e bine sa te pronunti agasant la adresa unui om cu „handicap social”!

    Ce pot sa va mai spun dragilor cand inca mai postati absurditati dupa ce ati citit tot ce am scris pana acum si ce au mai scris si altii (cum ar fi Mac-Mac, bygytu, si Alexandra)?

    „Din pacate oameni asemeni dansului la catedra sunt din ce in ce mai putin”(… mai putin?). Si dati cu chiatra in ceilalti care fac greseli in comentariile lor, chipurile punand intr-un con de umbra „personalitatea titanului din domeniul filosofiei dreptului”. Eu ma bucur ca sunt din ce in ce mai putini oameni ca el (mizantropi si neadaptati social) la catedra … nu incerc sa-l pun intr-un con de umbra ci din contra incerc sa-l pun sub reflector. Poate adaugand o pancarta cu insemnele: „Nu deveniti genii pustii, ci isvoare de lumina!”

    Domnisoara (sau doamna, sau domnisorul, sau domnul) „deea”, e usor sa ne consideri pe noi frustrati de mediocritatea in care colcaim dar sa nu-ti observi propriul morb, cu atat mai mult cu cat „nimeni nu e perfect”. („incearca sa puna baza unor mediiocrii care nici nu stiu sa scrie corect in multe cazuri” – in cazul de fata „mediocrul” in cauza este eul dumitale)

    Repet eu (moi, I) l-am confruntat fatis pe profesor chiar in timpul examinarii, am facut-o pertinent dar cu bun simt si cu oarecare ironie. Mai mult decat atat, eu am avut ultimul cuvant… am trecut si examenul si am spus si ultima fraza din dialogul-razboi. Interesant este ca imediat ce l-am facut paf cu locvacitatea mea (bine cunoscuta intre colegi) distinsul domn si-a aprins o tigara chiar in sala de examen incalcand nu doar legile nescrise ale eticii pedagogice ci si regulamentele UVT si legile din Romanica.

    Noi din fericire nu suntem ca si voi cei ce cresteti la umbra unui titan… totusi la umbra (pricajiti si insamantati de ingamfare). Noi crestem in vant si in sudoarea fruntii si luptam pentru fiecare lucru pe care il avem sau il dorim. Am invatat de la inaintasi sa tinem capul sus si pieptul in afara, sa nu ne rusinam de nestiinta sau de stiinta noastra si astfel sa nu ne mai supunem altor „uriasi din vechime”. Respiram aer de inaltime cladita prin neatarnare, si bem ploaie de cultura izvorata din miile de opuri.

    E sigur ca vom gresi, e sigur ca nu vom stii destule, e sigur ca o sa murim la fel cum ne-am nascut (nestiutori)! Dar in acelasi timp e sigur ca vom incerca mereu sa respectam demnitatea umana fie ea scunsa-n simplitate sau vadita-n genial!
    Amin!

  69. Despre profesorul Gheorghe Mihai :

    – „100 ” de copii cu o suta de neveste
    – nimic din ce scoate pe gura nu se reflecta in sufletul lui
    – un baiat sarac de tara ajuns profesor
    – un om sarac lipit – sotiile si amantele plus multe din studente i-au mincat banii
    – un barbat muiere lipsit de orice moralitate
    A invatat si el niste carti pe de rost – ce a scris daca vreti sa cautati pe net … gasiti ca e plagiatura din autori vag cunoscuti – in viata … nu a realizat nimic.
    Un om ca orice om si atit.

  70. In momentul in care veti ajunge si voi, cei care va credeti atat de destepti, la varsta si la experienta lui profesionala, sa aveti atatea carti publicate, atunci abia veti avea dreptul sa il judecati. Va adreseaza intrebari la care nu ar trebui sa ezitati sa dati raspunsul, dragi masteranzi..normal ca omul presupune ca ar trebui sa aveti o anumita cultura de specialitate , avand in vedere nivelul la care va aflati, si ramane de-a dreptul uluit atunci cand vede ca nu exista acel minim de cunostinte. Este evident un om de valoare, un om care si-a dedicat viata studiului si care merita tot respectul nostru! ganditi-va un pic inainte sa etichetati pe cineva!

  71. Mihai Ghe. e un baiat de la tzara, din Sculeni. Singura lui alternativa in viata a fost sa invete pe de rost, pentru ca nu era talentat la nimic. Omul e destept, are memorie buna si atit. Inteligent nu e si nu a fost niciodata. Teza lui de doctorat, multe din articole si mai ales cartile scrise de el sunt inspirate din filosofi obscuri pe care nici Google nu-i poate gasi. Un plagiator.
    Viata de familie ? nimeni nu mai stie cite sotii a avut si nici el nu cred ca stie citi copii mai are cu ele. Genul de tzaran care nu numai ca a luat la facultate si de aici in colo „viata” e a lui !!! Mai mult a ajuns profesor. Va imaginati ca un om care nu stie cite sotii sau copii a avut … a pierdut numarul studentelor demult. De fapt cum puteau fetele sa treaca examenul la Socialism Stiintific condus de domnul Ghitza Mihai ????

  72. corect, Gheorghe Mihai era cel mai nesuferrit dintre nesuferiti, cel mai arogant dintre aroganti, cel mai josnic dintre josnici. o personalitate cam ciudata. un fumator, bautor, etc. curvar si iar curvar. Mizerabil

  73. Dragilor,
    Stau si citesc si ma tot minunez de ceea ce scrieti! nu aveti pic de moralitate si de respect in voi pt. un om care va poate fi bunic si care este totusi un om dublu-licentiat si cu dublu doctorat! sa nu uitam ca multi de varsta lui poate nici nu stiu sa scrie! mie mi-ar fi putin rusine daca as fi in locul vostru, chiar daca anonimatul va protejeaza…Asadar, felicitari pt. ceea ce faceti! tineti-o tot asa! ce sa zic? cei 7 ani de acasa se arata acum.

  74. Adnana, puishor – nu stii tu citi ani avem noi si nici unul dintre noi nu te-a jjudecat pe tine. Asa ca nu te mai baga ca musca – cred ca tu ori nu cunosti MG-ul ori esti una dintre cele pe care le-a avut – sa-ti fie de bine, daca te-a saturat – nu ne intereseaza. Nu stiu pe ce lume traiesti tu, dar in Romania are doctorat dublu sau triplu oricine vrea daca are bani.
    Asa ca intreaba tu MG-ul citi dau doctoratul cu el ???? ha ha ha

  75. sau poate Adnana e chiar MG-ul …… ha ha ha

  76. „de la husi pana-n dallas, avu copii pas cu pas?
    de la dallas pan’ la husi, tot amante si capusi!
    printre carti si doctorate, gagici si copii, mai frate!
    impotentii si-nselatii nu mai pot de el, curatii!
    damele neregulate ar voi sa intre-n lapte”
    (din folclorul membrilor acestui site).
    Ofera 5 nume de copii, data nasterii lor, locul nasterii si adresa lor actuala.
    Ofera numele mamelor acestor copii, adresele lor.
    Indica 2 carti ale acestui autor pe care le-ai citit, draga „Adriana”!
    Ofera 3 nume de doctoranzi de-ai lui MG care si-au platit examenele de doctorat.
    Indica 3 nume de autori din care MG a plagiat( titlul cartilor si paginile acestora). In caz contrar, esti o anonima ordinara!

  77. Ce-ar fi sa pierdeti vremea facand ceva folositor?

  78. scuze, vomit un pic si nici ca mai revin.

  79. Cred ca domnu’ mishu centreaza si tot el da cu capu’ … cine sa scrie pe pagina unui mosneag ratat fie el scriitor de duzina sau carturar de balta ? Acum plec sa vomit un pic.

  80. Am avut onoarea sa-l am ca profesor ( 1984 ) si ca indrumator de an si de grupa ! Am avut onoarea de a lua nota 10 ( zece ) shi de a bea bere (data de Domnia Sa ) impreuna !
    Un om care, datorita nivelului la care se afla, e greu de intzeles de „muritorii de rand” ! Aveam 2 avantaje : Citisem – din placere- ceva filosofi pre marxishti (pana la Hegel!) shi descoperisem ca-i place sa ” te iei in betze cu el”, daca ai argumente !
    La examen, cu aprobarea grupei, am primit 10 fara examen !!!
    Daca nu a mintzit ( nu vad ce interes ar fi avut !) sunt singurul student care a beneficiat de asa ceva !
    Are toata aprecierea me ca om – nu pt. nota ! Daca citeshte ce scriu aici (sper) vreau sa-i comunic ca abia acum citesc „capitalul” lui Marx ! ( e la moda !)
    Pentru ca are talentul / geniul de a deschide discutii provocatoare, multi il considera „agresiv” -filosofic evident – fara sa intuiasca scopul ! De aici shi opiniile controversate : unii inteleg, altii nu !


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

  • VICIU LA ZI!

  • SFATUL MORAVULUI !!!

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/08/desktop.gif
  • CENTRUL DE PROMOVARE A CULTURII DE SECURITATE (Timişoara)

    http://vestpress.files.wordpress.com/2008/09/cpcslast1.gif
  • Moravu’ te aşteaptă la…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2009/02/portoarte2mic.jpg
  • Parfumuri cu Morav!

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2009/03/bannerparfumuriokazii.gif
  • Întrebare – FEBRUARIE 2009

  • Îţi place să votezi?! VOTEAZĂ MORAVU’ !!!

    TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web
  • Cultura Moravă – VOTEAZĂ!

    Top Cultural Sites
  • Moravu’ de Vest – Noua Ordine Virtuală

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/logonewvirtualorder-thumbnail9.jpg
  • PRIETENI VICIOŞI:

  • Moravu’ de Vest, viteaz la Curtea…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/regelefotballogobl

og.jpg
  • MORAVU’ ocroteşte şi educă un…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/logo-suport-licurici-thumbnail-mic.gif
  • Avantaj la serviciu…Smeagol Jr.!

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/forensicgirllogotrans.gif
  • MORAVU’ te invită cu…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/alogo-thumbnail.jp

g
  • MORAVU’ DE VEST TE-A INVITAT LA…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/campania-hi-3nou.gif
  • …DAR ACUM…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/07/mtvr3.jpg
  • ! ! ! AVERTISMENT ! ! !

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/07/bulinaavert.gif Potrivit moravurilor celor care contribuie la acest proiect, responsabilitatea materialelor publicate aparţine în totalitate acelora ce reuşesc, aproape inuman şi împotriva legilor firii, să mimeze competenţa! Iresponsabilitatea, prin definiţie, aparţine celor aflaţi în funcţii înalte. Violarea oricărei reguli nespecificate dar în vigoare atrage după sine răspunderea civilă sau penală aleatorie. Moravu' de Vest poate investiga faptele care implică asemenea încălcări, şi dacă va considera necesar, va merge până la a acţiona în justiţie persoanele care nu respectă vreo condiţie de utilizare. După caz, poate coopera cu autorităţile legale în urmărirea utilizatorilor implicaţi în astfel de mârşăvii de prost gust, în scopul reţinerii, chinuirii, batjocoririi, condamnării şi lichidării autorilor. Orice situaţie neprecizată în acest acord de utilizare necesită consultarea şi acordul prealabil al Moravului, în caz contrar se va ajunge la consultarea avocatului personal sau a aceluia din oficiu. Acest material poate fi vizionat de către minorii în vârstă de până la 12 ani cu sau fără acordul părinţilor. El nu conţine: violenţă fizică de niciun fel, limbaj sau expresii vulgare sau obiectivism! Se eliberează dintr-un click, fără prescripţie medicală şi nu este obligatoriu să citiţi prospectul sau eticheta produsului...ocupaţi-vă de conţinut! Tutunul încetează uneori să mai dăuneze sănătăţii... https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/07/avertismentmascat.jpg
  • MORAVU’ DE VEST ÎN SPRIJINUL ALTORA…

  • vă spune tare şi răspicat că…

    http://vorbimromaneste.wordpress.com/
  • şi vă reaminteşte că…

    Eroii nu mor niciodata
  • MORAVU’ DE VEST SE ALĂTURĂ „JN”:

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/sustinmecenat200x60.jpg
  • TEHNOCRATI

    Add to Technorati Favorites