Cronologie temperat balcanică. POPORUL SOCIAL-DEMOCRAT (PSD) şi PREŞEDINTELE DEMOCRAT-LIBERAL (PD-L) care a făcut Boc! ŞEPTICA ROMÂNEASCĂ

          Ca să nu mai rămân repetent şi mandatul acesta, am hotărât să nu mă prezint la secţia de votare pentru alegerile parlamentare. Silit de identitatea-mi expirată (nicidecum declarată nulă!) cu ceva mai înainte de zece zile (pentru România!), am slalomat printre „exit polli”, am driblat colegiile uninominalului şi am privit din fotoliu, aşa cum jucătorii naţionalei de fotbal urmăresc turneele finale, la televizor, absenteismul la urne.

Citește în continuare

Anunțuri

Politica oblică – episodul nu mai ştiu cât. ELODICRAŢIA ŞI BECALIZAREA ÎN ROMÂNIA. Noua dimensiune:CUROCRAŢIA

          M-am trezit devreme şi am dormit al naibii de puţin. Din cauză că e luni, de prea mult optimism sau din cauza unui bioritm dat dracului peste cap! Am auzit la radio despre politică, despre un nou început. Unul electoral. Un altul! România nu mai e ţara în care, niciodată, nimic nu se întâmplă! În România nu există viaţă politică, ultimii oameni care mai puteau să o facă aşa cum trebuie au murit, ori au fugit peste graniţe. Cei care vin din urmă, mândria ţării, formează o gloată imensă de lingăi incompetenţi care, după ce şi-au epuizat saliva lipind afişe electorale chiar şi acolo unde era interzis, încearcă neîndemânatic să-şi facă nodul la cravata colorată politic! Nu cu ăştia am treabă. Ei sunt a nu ştiu câta „generaţie de sacrificiu„! Până la o vârstă, lupta pentru ieşirea din anonimat este absolut firească, n-are nimic malefic ori maladiv în ea. Din contră, pornirea tiranică de a ajunge Cineva energizează şi dinamizează viaţa politică a individului. „Fragedele Aripioare” au vina de-a se fi vârât într-o farfurie din care nu ştiu să mănânce decât cu degetele, în vreme ce argintăria inoxidabilă e folosită de veche gardă! Aşa cum e peste tot în ţara asta! Toţi politicienii, tot personalul administrativ, toate marionetele incolore şi inodore ale unei Puteri Întunecate. Doar tâmpiţii generalizează! Şpăgi, mită de tot soiul, sume enorme nejustificate, intervenţii, legături, interese, nepotism. Cei mai mulţi dintre ei şi-au făcut din prostie şi umbră spirituală un crez. Ideologie?! Recreaţia mare! Nu am puterea de a cuprinde nici măcar mental tot ce va urma de acum şi până la alegeri!

Citește în continuare

Imaginea deznădejdii din Parlamentul României. Suntem ceea ce avem!

Camera Deputaţilor a blocat Anchetele procurorilor DNA împotriva celor doi membrii PSD, Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Solicitările DNA ce făceau referire la anchetarea celor doi lideri social-democraţi au fost respinse de voturile deputaţilor Camerei.

Noua Ordine a lui McCain ! Când greşeşti, înapoi la teoria maselor!

 

     Teoria conform căreia afirmam, tare şi răspicat la sfârşit de aprilie, convingerea că Hillary Clinton „va fi noul Preşedinte ales al Statelor Unite, după 4 noiembrie” s-a dovedit a fi complet eronată! Falsă. Proastă! Oglinda a greşit! Este umană.

     Copilăreşte, am acordat atenţie prioritară oamenilor din umbra candidaţilor, fără a ţine cont de mentalitatea unui popor. De psihologia Lui! La fel ca şi în cazul Franţei prezidenţiale din 2007 când „le chef de la police”, Nicolas Sarkozy, a învins-o pe Madamă, americanii au ales între imaginea de „mamă a poporului” şi „un braţ de fier”, fie el şi de culoare. Francezii aveau nevoie de un bărbat. Eminamente superficial, am lăsat deoparte faptul că exprimarea maselor e condiţionată şi de aspectul ancestral înrădăcinat în conştiinţa lor. Aspectul de neam.

     În continuare, lipsit de o raţiune comună şi supus orbeşte conceptului conform căruia soarta Lumii Noi încă se mai hotărăşte în consiliile principilor şi nu din raţiunea maselor, susţin ideea electorală a lui McCain. Poate şi pentru că de data aceasta, mai atent la fenomenul care m-a făcut să mă înşel, masele sunt cele care hotărăsc. Şi masele sunt uşor de manipulat atunci când cercul restrâns al elitelor e format din războinicii influenţei. Le Bon a spus-o!

     McCain, veteran al războiului din Vietnam, îi are consilieri pe Phil Gramm, Gerry Parsky. Şi pentru ca argumentul meu să capete greutate, reamintesc faptul că în domeniul politicii externe, McCain îi are în umbră pe Kissinger şi Randy Scheunemann.

     Dacă la final (la început de noiembrie!) nu va fi aşa cum am spus şi teoria mea se va prăbuşi cu viteza cu care se năruie un castel de nisip, optimist şi încrezător, voi căuta o scuză şi pentru greşeala asta. Într-adevăr, Lumea se schimbă. Dacă Obama va fi ales, cu adevărat ordinea mondială va căpăta un alt sens. Chiar pentru cei care nu cred în minuni.

Iacta alea est! Habemus Ciuhandu! – Candidatul PNŢCD e din nou Primarul Oraşului Mare

Conform principiului nula dies sine linea (nici măcar o zi fără un rând scris), mărturisesc: am ajuns la secţia de votare, puţin înainte de închiderea urnelor, la 20:48. Deşi printre ultimele din urnă, buletinele mele de vot, la ora când scriu aceste rânduri, nu au fost puse la socoteală (deci cursa electorală nu s-a încheiat!). Dau crezare însă rezultatelor parţiale, socotind firesc să dau Caesari quae sunt Caesaris et quae Dei Deo (Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu).

Timişorenii l-au ales pe Ciuhandu convinşi că Roma die uno non aedificata est (Roma nu a fost clădită într-o zi) şi că doar repetitio mater studiorum est (repetiţia este mama învăţăturii).

Nihil nove sub Sole (Nimic nou sub Soare) ! Recunosc! Pentru funcţia de Mare Gospodar şi eu l-am votat, urmând dictonul latin es duobus malis minus est eligendum (carevasăzicăăă, din două rele, alege ce-i mai puţin rău) sau minima de malis (din toate relele, ce-i mai puţin rău). Pentru Preşedinţia CJT, l-am ales pe Viorel Coifan, pentru Consiliul Judeţean am ales Alianţa pentru Timiş, iar pentru Consiliul Local, un independent – Ioan Timofte (deşi socotesc deloc inteligentă din punct de vedere politic preferinţa mea în situaţia asta!).

Habemus Primarus„, dacă îmi îngăduiţi! Gheorghe Ciuhandu, deşi un anonim în prezidenţialele trecute la nivel naţional, câştigă un nou mandat la Primăria Timişoara, semn că domi suae quilibet rex (la el acasă, oricine e rege).

Eu şi Timişorenii am decis! Ticăloşi mai suntem!

Aşadar, quod scripsi, scripsi (ceea ce am scris, am scris), vae victis (vai de cei învinşi) şi acta est fabula (piesa a fost jucată) !

Pax vobiscum (Pace vouă) !

Update: Quidquid latine dictum sit altum videtur, adicătelea orice cuvânt spus în Latină sună profund! He! He! La fel şi semper ubi sub ubi, poartă „întodeuna” lenjerie intimă!

E-SMS. Serviciul de Politică Scurtă şi campanie e-lectorală

Serviciul de Mesaje Scurte sau, pe scurt, SMS este serviciul de telefonie mobilă ce permite transmiterea şi recepţionarea de mesaje scrise.

E-mail-ul sau serviciul de poştă electronică este unul din cele mai vechi servicii oferite de Internet şi alături de mesajele SMS, deţine în prezent primul loc în preferinţele utilizatorilor.           

E-SMS-ul (iesemeseul) este Serviciul de Mesaje Scurte E-lectorale, un protocol de comunicare e-lectorală folosit de Partidul Democrat Liberal în campania electorală pentru alegerile locale 2008. Am senzaţia aproape certă a faptului că această practică nu e străină nici pentru celălalte grupări politice, însă democrat – liberalii au reuşit să-mi deranjeze somnul de după amiază !

                Recunosc ! Nu aveam nici cea mai mică intenţie să pun ştampila astăzi, 1 iunie, anul de graţie 2008, în dreptul vreunui reprezentant « de-le », aşa că au risipit din bugetul de campanie doar pentru a deranja un alegător…de cursă lungă !

Cursă lungă, mda ! NU VREAU să îl realeg pe Ciuhandu pentru Primărie şi de data asta, dar mă tem că nu am altă variantă. Aş putea doar, dintr-un exces civic fără margini, să mă ascund după perdeluţa (electorală şi ea !) a cabinei de votare, să aleg candidatul cu cele mai mici şanse pentru funcţia de primar şi să-l ştampilez ! Astfel, nu voi vota cu Ciuhandu, dar nici mă va copleşi un oarecare sentiment de vinovaţie că am ajutat pe vreunul din ceilalţi să-şi pună sub fund fotoliul de gospodar al urbei !

Mesajul gălăgios-electoral suna astfel :

« Contăm pe tine duminică. Hai să facem ce trebuie ! MERGI LA VOT ! POZIŢIA 2 pe buletinul de vot – PARTIDUL DEMOCRAT LIBERAL ».

Revin la « homosexualii liberi » (Fr. – pédé = homosexual) şi formularea asta îmi aduce aminte de o o regulă de bază a politichiei, şi anume: să nu fii niciodată prins în pat cu un bărbat viu sau cu o femeie moartă!

                E-hei, bine a zis, cine a zis, când a zis că bărbaţii se implică în politică la nivel local doar din cauza căsniciilor nefericite! Şi toţi mor la sfârşit înghiţindu-şi propriile…E-SMS-uri!

Cu ştampila-n gând, mă voi folosi de telefonul mobil şi de cele până la 160 de caractere la dispoziţie pentru un singur SMS (nu mă întind, bugetul personal nu e pentru campanie!). Le răspund:

Nu vreau să îl votez pe Ciuhandu! Sigur nu aleg vreun membru PD-L! PSD sau PIN nu mă interesează! Primar liberal nu se poate! Eu cu cine votez?„. 143 de caractere…de caracter!

Închei aici, să nu fac anti-campanie nimănui şi asta pentru că nu aparţin vreunui partid politic organizat. Sunt democrat – liberal (PD-L)!

Rotary pentru Cetatea Timişoara

Organizaţie de lideri de afaceri şi profesiuni, uniţi la nivel mondial, care furnizează servicii umanitare, aplică standarde etice înalte în toate vocaţiile, Fundaţia Rotary este  o corporaţie non-profit ce suportă eforturile Rotary International pentru întelegere şi pace mondială, prin programe internaţionale de schimburi umanitare, educaţionale şi culturale. Aproape 1,2 milioane de Rotarieni, membrii ai unuia din cele peste 32 000 cluburi Rotary din 200 de ţări ale Lumii, se concentrează asupra proiectelor internaţionale ale cluburilor şi districtelor Rotary, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii prin îngrijire medicală, asigurând apă curată, alimente, educaţie sau alte necesităţi primare, esenţiale pentru dezvoltare.

Pe lângă activităţile umanitare şi sociale pe care le întreprind, membrii cluburilor sunt consideraţi o « castă a aleşilor », tipul de organizaţie ce există prin ea însăşi, adresată elitelor sociale ale vremii. De-a lungul timpului, sub imaginea deloc rezervată a asociaţiei cu scop caritativ, s-a putut remarca o concentrare a Puterii, politice şi financiare deopotrivă. În Clubul selectităţilor de origine franceză şi scoţiană s-au regăsit membrii ai partidelor politice.

          Rotary International Timişoara, Rotary Timişoara Cetate, Rotary Timişoara Ripensis sau Rotaract Timişoara Cetate sunt doar câteva din asociaţiile locale.

Personal, nu consider că sunt cei mai reprezentativi (poate pentru că mă simt mai apropiat, subiectiv evident, de alţii !), dar am socotit de cuviinţă să apară următoarele nume : Emil Cristescu (Rotary International Timişoara), Adrian Orza (Rotary International Timişoara), Constantin Ostaficiuc (Rotary International Timişoara), Lia Lucia Epure (Rotary International Timişoara), Ion Răducanu (Rotary Timişoara Cetate), Dorel Borza (Rotary Timişoara Cetate) sau Maria Grapini (Rotary Timişoara Ripensis).

Socotesc interesant, util şi de bun augur să vă îndrum spre site-urile oficiale ale cluburilor :

Rotary Timişoara Cetate (http://www.rotarytimisoara-cetate.ro/index.php)

Rotary International Timişoara (http://www.rotarytm.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=12&Itemid=26)

 

  • VICIU LA ZI!

  • SFATUL MORAVULUI !!!

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/08/desktop.gif
  • CENTRUL DE PROMOVARE A CULTURII DE SECURITATE (Timişoara)

    http://vestpress.files.wordpress.com/2008/09/cpcslast1.gif
  • Moravu’ te aşteaptă la…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2009/02/portoarte2mic.jpg
  • Parfumuri cu Morav!

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2009/03/bannerparfumuriokazii.gif
  • Întrebare – FEBRUARIE 2009

  • Îţi place să votezi?! VOTEAZĂ MORAVU’ !!!

    TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web
  • Cultura Moravă – VOTEAZĂ!

    Top Cultural Sites
  • Moravu’ de Vest – Noua Ordine Virtuală

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/logonewvirtualorder-thumbnail9.jpg
  • PRIETENI VICIOŞI:

  • Moravu’ de Vest, viteaz la Curtea…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/regelefotballogobl

og.jpg
  • MORAVU’ ocroteşte şi educă un…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/logo-suport-licurici-thumbnail-mic.gif
  • Avantaj la serviciu…Smeagol Jr.!

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/forensicgirllogotrans.gif
  • MORAVU’ te invită cu…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/alogo-thumbnail.jp

g
  • MORAVU’ DE VEST TE-A INVITAT LA…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/campania-hi-3nou.gif
  • …DAR ACUM…

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/07/mtvr3.jpg
  • ! ! ! AVERTISMENT ! ! !

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/07/bulinaavert.gif Potrivit moravurilor celor care contribuie la acest proiect, responsabilitatea materialelor publicate aparţine în totalitate acelora ce reuşesc, aproape inuman şi împotriva legilor firii, să mimeze competenţa! Iresponsabilitatea, prin definiţie, aparţine celor aflaţi în funcţii înalte. Violarea oricărei reguli nespecificate dar în vigoare atrage după sine răspunderea civilă sau penală aleatorie. Moravu' de Vest poate investiga faptele care implică asemenea încălcări, şi dacă va considera necesar, va merge până la a acţiona în justiţie persoanele care nu respectă vreo condiţie de utilizare. După caz, poate coopera cu autorităţile legale în urmărirea utilizatorilor implicaţi în astfel de mârşăvii de prost gust, în scopul reţinerii, chinuirii, batjocoririi, condamnării şi lichidării autorilor. Orice situaţie neprecizată în acest acord de utilizare necesită consultarea şi acordul prealabil al Moravului, în caz contrar se va ajunge la consultarea avocatului personal sau a aceluia din oficiu. Acest material poate fi vizionat de către minorii în vârstă de până la 12 ani cu sau fără acordul părinţilor. El nu conţine: violenţă fizică de niciun fel, limbaj sau expresii vulgare sau obiectivism! Se eliberează dintr-un click, fără prescripţie medicală şi nu este obligatoriu să citiţi prospectul sau eticheta produsului...ocupaţi-vă de conţinut! Tutunul încetează uneori să mai dăuneze sănătăţii... https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/07/avertismentmascat.jpg
  • MORAVU’ DE VEST ÎN SPRIJINUL ALTORA…

  • vă spune tare şi răspicat că…

    http://vorbimromaneste.wordpress.com/
  • şi vă reaminteşte că…

    Eroii nu mor niciodata
  • MORAVU’ DE VEST SE ALĂTURĂ „JN”:

    https://moravudevest.files.wordpress.com/2008/06/sustinmecenat200x60.jpg
  • TEHNOCRATI

    Add to Technorati Favorites